Marcel Răducanu a fost considerat, pe bună dreptate, un artist al fotbalului. Jucător cu o tehnică desăvârşită, Răducanu mai avea uneori, însă, obiceiul să facă un dribling în plus, în locul unei pase spre un coechipier sau al unui şut la poartă. Preşedintele FC Oradea, Emerich Jenei, şi fostul internaţional Marcel Răducanu au povestit la "Seara oamenilor de fotbal" câte un episod amuzant din perioada în care au colaborat la Steaua Bucureşti. "Era un meci Steaua - Dinamo, în Cupa României. La scorul de 1-1, Marcel primeşte mingea la vreo 40 de metri de poartă, pătrunde, îi trece mingea printre picioare lui Cornel Dinu, driblează şi portarul, dar ce credeţi că face? Se întoarce, îl mai driblează o dată pe Dinu şi de abia după aceea a marcat. La final, deşi am câştigat, n-am mai rezistat şi i-am spus: Marcele, era să fac infarct şi să mă bagi în pământ! După care, îmi răspunde senin. Şi nu ţi-a plăcut, nea` Imi?", a rememorat Jenei. Nici Răducanu nu a rămas dator. "La o şedinţă tehnică, nea` Imi dădea o serie de indicaţii. Printre altele, spunea că loviturile de colţ vor fi executate de Iordănescu şi Dumitru, loviturile libere din preajma careului advers tot de Iordănescu şi Dumitru. Auzind acestea, eu, care în acea vreme eram declarat jucătorul anului în România, mi-am permis să-l întreb. Nea` Imi, pot să bat şi eu un aut?", a povestit Marcel Răducanu, stârnind zâmbetele întregii asistenţe.