Înfiinţată în anul 1921, gruparea beiuşeană a avut în această perioadă o istorie destul de zbuciumată, oscilând între ligile a III-a şi a IV-a. În ultimii ani, clubul din Depresiunea Beiuşului a fost o prezenţă constantă în eşalonul trei, iar la finele acestui sezon a reuşit cea mai bună performanţă din istorie, clasându-se pe locul 5.

Un staff serios
În vara anului trecut, în funcţia de preşedinte a fost numit Remus Ganea. Originar din Beiuş şi născut la 17 septembrie 1972, jucător de fotbal cu prezenţe pe prima scenă a ţării, Ganea şi-a pus amprenta asupra parcursului Bihorului Beiuş. De altfel, întreaga conducerea beiuşeană, Ionel Bondor - vicepreşedinte, Jeno Ferko - director sportiv, Rudy Kovacs, Adrian David, Vasile Sin - antrenori, şi stafful administrativ, compus din Albert Szabo, Dumitru Ile şi Nicolae Tanca, s-a dovedit serioasă şi dornică să răspundă prin rezultate sprijinului financiar substanţial primit din partea Primăriei şi a Consiliului Local. Dr. Valentin Mlendea a fost permanent în mijlocul echipei, fiind un "angrenaj" vital pentru sănătatea fotbaliştilor.
"Felicit stafful de antrenori care a dat dovadă de profesionalism, reuşind sudura între compartimente şi, mai ales, unitatea de grup care s-a realizat foarte repede, în condiţiile în care la începutul sezonului trecut au fost aduşi nu mai puţin de nouă jucători. Aş fi dorit să încheiem acest sezon în "careul de aşi", de care am fost foarte aproape, însă ţin să felicit echipa pentru poziţia onorantă pe care au încheiat sezonul. La anul doresc ca această performanţă să fie depăşită, deoarece situaţia financiară a clubului este stabilă, astfel încât minunaţii suporteri să aibă parte de mai multe momente de satisfacţie", ne-a spus Remus Ganea, într-o notă de seriozitate absolută şi, după cum îl cunoaştem, ştiu că nu a aruncat vorbe în vânt.

Miza pe tineri
În acest sezon lotul a fost compus din 23 de jucători cu o medie de vârstă de 20,6 ani, ceea ce este lăudabil pentru poziţia finală ocupată. Pe lângă juniorii existenţi, la prima echipă au fost promovaţi şi trei "mânji": Norbert Higyed (născut în 1 noiembrie 1994), debut în meciul cu Sănătatea Cluj, Eduard Mladoniczky (25 mai 1995), debut în meciul cu FC Zalău şi Alexandru Roman (16 februarie 1996). De altfel, echipa a doua evoluează în LIga a V-a fiind compusă numai din copii, "secundul" Adrian David fiind supervizorul lor. La cele două grupe, 1995 şi 2000, îşi exercită meseria doi profesori ambiţoşi, Alin Popa şi Ciprian Sirca.

Defensiva a fost punctul forte
Cu cele 37 de goluri încasate în 34 de meciuri, beiuşenii au ocupat în seria a VI-a, poziţia a treia în ce priveşte siguranţa defensivei, ei fiind "corectaţi" cel mai aspru de Gloria Bistriţa II, cu scorul de 6-1. Atacul respectă poziţia din clasamentul final, fiind situat pe treapta a cincea, cu 55 de goluri marcate, cel mai prolific dovedindu-se în meciul Sănătatea Cluj, pe care i-a "îmbolnăvit" cu 4-0.
Zestrea de puncte acumulată, 55, a fost realizată prin cele 41 de puncte de pe teren propriu şi 14 deplasare, beiuşenii obţinând în total 15 victorii, 10 egaluri şi 9 înfrângeri.

Echipa în vacanţă, conducerea la muncă
În aceste zile, preşedintele Remus Ganea are bătăi de cap, deoarece doreşte întărirea lotului cu 3-4 jucători şi menţinerea nucleului de bază al echipei. Conducerea beiuşeană speră că va găsi înţelegere la echipa orădeană pentru păstrarea celor patru jucători împrumutaţi, Bonta, Balea, Pantea şi Mangra. S-a întocmit şi programul de pregătire, reunirea lotului fiind planificată pentru 6 iulie. În perioada 7-11 iulie antrenamentele vor fi la baza proprie, după care este prevăzută o pregătire centralizată între 12-24 iulie, locul de cantonament fiind Ungaria. Perioada precompetiţională 27 iulie - 13 august va cuprinde mai multe jocuri amicale.

Viitorul sezon, în casă nouă
Baza sportivă CF Bihorul Beiuş este în această perioadă un adevărat şantier în lucru, unde încă din zorii zilei şi până târziu, o echipă de muncitori încearcă să schimbe faţa şi interiorul clădirilor.
Absolut fiecare sală, vestiar, coridor va avea dotare modernă, cu geamuri termopan, iar tunelul de protecţie de la vestiar spre teren va fi refăcut la standardele cerute de regulament. Biroul şi tribuna oficială vor fi puse la punct şi ele în cele mai mici detalii, cu mobilier de calitate superioară. Se va trece şi la modernizarea tribunelor, precum şi dotarea cu aparatură modernă a tribunei oficiale şi dotarea ei cu scaune de plastic.