În 2006, a fost realizată macheta statuii în argilă şi ipsos, iar anul acesta, macheta a fost dusă la atelierele Petroman, din Arad, pentru turnare în bronz. Întregul ansamblu are aproximativ 400 de kilograme bronz şi o înălţime de 2.30 m, la nivel de călcare. Dezvelirea statuii va avea loc în 12 octombrie, de Ziua oraşului, la ora 11.00.

Iniţiativa Muzeului Ţării Crişurilor şi a Clubului Lions a avut drept scop completarea seriei de statui ale oraşului dedicate celor care au făcut istorie în această parte de vest a ţării, cu una care trebuie să îşi găsească demult locul în peisajul Oradiei. "Problema unei sculpturi monumentale, a unei personalităţi de talia lui Aurel Lazăr este o tematică foarte complexă pentru a fi reprezentată în sculptură, de aceea am făcut mai multe schiţe şi m-am informat asupra personalităţii sale, pentru a-i pătrunde mai bine caracterul moral şi spiritual", a arătat sculptorul Ioan Mihele.
Pentru dezvelierea statuii marelui om politic a fost aleasă ziua de 12 octombrie, deoarece, în casa acestuia, situată pe str. Aurel Lazăr nr.13, în ziua de 12 octombrie 1918, a fost elaborată Declaraţia de la Oradea, prin care se afirma oficial poziţia românilor transilvăneni faţă de Unire cu Regatul României. De asemenea, Aurel Lazăr a fost conducătorul delegaţiei românilor bihoreni la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia (1 Decembrie 1918), iar după proclamarea Unirii, a fost desemnat de autorităţile române ale vremii să organizeze justiţia în Ardeal; a fost membru în Adunarea Deputaţilor din Parlamentul României şi primar al municipiului Oradea.