Epigramistul Nicolae Mihai este un nume familiar cititorilor bihoreni amici (şi) ai genului scurt cultivat de autor şi publicat, de-a lungul anilor, cu precădere în cotidianul "Crişana" şi (ex)săptămânalul "Crişana plus". Cartea sa - pe care o prezentăm acum - reprezintă "producţia" epigramistică dintre anii 2001-2002, spre care profesorul Nicolae Mihai "vine dinspre contemplaţie şi amărăciune, nu dinspre satiră", cum bine spune, în Cuvânt înainte, criticul Ioan Derşidan. Pana epigramistului tatonează realităţi socio-politice, dar şi culturale, pe care le fixează cu un ochi ironic şi maliţios, uneori, într-un adevărat bestiar livresc; abia ţinându-şi în frâu speranţa că acestea - realităţile infestate - se vor corija chiar şi datorită demersurilor sale la scară "mignonă". Mai discret ori de-a dreptul în faţă, ţepuşele lui N.M. nimeresc la "punct fix" de cele mai multe ori, cu un adaos de umor disimulat, trecut, parcă, prin flăcăruia unei lămpi micşorate. Exemple, dar: "Să nu-i fie de deochi!/ Mă rog, se pare, în zadar;/ Justiţiarul e legat la ochi/ Şi dezlegat la... buzunar" (La modă); "În dosare cu ?pricină?,/ Schimbi o filă, ai maşinpă Iar dacă mai schimbi o filă,/ Peste noapte ai şi vilă!" ("Actele"... vorbeşte!) etc. Fără îndoială că cititorii, oricât ar fi de (in)versaţi, vor avea delicii la lectură. (Nicolae şi Mihai/ Se ţin de epigramă "scai";/ Deşi e mică şi îngustă/ Cei cu spirit o... degustă!).