Cei mai de seamă reprezentanţi ai folclorului românesc au fost medaliaţi miercuri, 16 iunie, în Capitală. Cu acest prilej, solista de muzică populară Maria Haiduc, reprezentanta judeţului Bihor, a primit din partea preşedintelui Ion Iliescu Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Ofiţer, în semn de apreciere a întregii activităţi, pentru dăruirea şi talentul interpretativ. Ea a fost nominalizată alături de alţi reprezentanţi de frunte ai folclorului românesc, printre care Sofia Vicoveanca, Angela Buciu, Irina Loghin, Nicolae Furdui Iancu, Veta Biriş, Lucreţia Ciobanu, Maria Ciobanu, Dumitru Fărcaş, Ileana Constantinescu şi Ion Dolănescu. Acest premiu vine ca o răsplată pentru cei 45 de ani de activitate artistică, după ce, în 2002, Ministerul Culturii şi Cultelor i-a înmânat o Diplomă de Excelenţă, pentru contribuţia de excepţie la promovarea şi punerea în valoare a folclorului românesc. În acelaşi an, de Ziua Naţională a României, artista primea o altă distincţie, Crucea Naţională "Serviciul Credincios", pentru crearea şi transmiterea unor opere artistice semnificative pentru civilizaţia românească şi universală. Activitatea Mariei Haiduc e reliefată şi prin colecţia de artă populară pe care o deţine, cu peste 550 de exponate, provenind din toate colţurile ţării, la care se adaugă cele două cărţi editate "Cântecele mele" şi "Cântecele noastre".