Renumărarea celor câteva sute de mii de voturi contestate în alegerile prezidenţiale din Afganistan ar putea dura şase săptămâni şi, în cazul convocării unui al doilea tur de scrutin, acesta nu ar putea avea loc înainte de primăvara anului viitor.

Comisia electorală a anunţat săptămâna trecută rezultatele preliminare ale scrutinului, care indică victoria preşedintelui în exerciţiu, Hamid Karzai, cu aproape 55 la sută din voturi. Realegerea lui în funcţie nu poate fi însă anunţată oficial decât după încheierea investigaţiilor şi renumărarea buletinelor de vot "suspecte" din 2.500 de secţii, solicitată de Comisia pentru reclamaţii. În cazul în care numărul voturilor invalide va atinge un anumit prag, Karzai ar putea fi nevoit să intre într-un al doilea tur de scrutin, alături de principalul său contracandidat, fostul ministru de Externe Abdullah Abdullah, care a obţinut, conform rezultatelor preliminare, 28 la sută din voturi.