Opinii Poate niciodată nu s-au văzut atât de bine rezultatele anti-reformei din învăţământ ca în acest an. Examenele de capacitate şi de bacalaureat, ca şi apropiata "sesiune" de titularizări, supliniri şi detaşări sunt cea mai elocventă dovadă că învăţământul preuniversitar, dincolo de unele mărunte reuşite nu se află pe drumul cel bun. Vinovate de această situaţie nu sunt cadrele didactice, nici inspectoratele şcolare, ci instituţiile centrale - ministerul de resort, guvernul şi parlamentul, care nici până azi n-au reuşit să articuleze o lege viabilă, adaptată, dacă nu izvorîtă, din realităţile şi tradiţiile şcolii româneşti, indiscutabil - una dintre cele mai bune din lume. Cum putea să reuşească reforma sistemului de învăţământ preuniversitar atâta vreme cât la conducerea ministerului s-au perindat vreo 7-8 miniştri în 13 ani, când fiecare pălărie a venit cu altă Mărie, când personalul de execuţie din minister a fost selectat pe criterii politice, aici fiind aduşi tineri fără experienţă didactică şi - de ce să n-o spunem! - cu o pregătire de specialitate precară?!?... Iniţiativele n-au proliferat de jos în sus, de la oamenii de la catedră, cei ancoraţi în realităţile concrete imediate, ci de sus, şi - lucru extrem de trist! - cam după ureche. Adică, dacă prin SUA şi unele ţări occidentale se practică testele-grilă, hai să ne haidem şi noi după aceste mode şi metode, fără, însă, a le pune în practică, mai întâi, în ciclurile de învăţământ, în lecţiile de zi cu zi! Apoi, nici manualele alternative nu s-au bazat pe o programă bine orchestrată, ele fiind "promovate" în virtutea unor relaţii de interese personale sau de "confrerie", bună parte dintre ele fiind realizate de "novici" într-ale dăscăliei, unii autori demonstrând chiar "profunde calităţi" atipic intelectuale. Nu în ultimul rând trebuie încriminate bâjbâielile în organizarea ciclurilor de învăţământ, în structurarea obiectelor de studiu pe vârste, în reducerea sau selecţia materiei în raport de opţiuni şi aptitudini, de cerinţele actualităţii. În ceea ce priveşte selecţia şi titularizarea cadrelor didactice, mai toate sistemele practicate până acum sunt deficitare. Nu vedem rostul testării cunoştinţelor, după cum nu împărtăşim nici mai vechiul sistem al repartiţiilor, atâta vreme cât cel mai important lucru - aptitudinea la catedră - este ocolit. Pentru titularizare ar trebui organizat un sistem care să aibă la bază munca directă cu elevii a aspiranţilor, după un trimestru (semestru) sau chiar an de activitate. Cheltuielile ar fi, poate, mari, dar şi calitatea învăţământului românesc ar avea de câştigat. Şi lucrul acesta ar trebui să se întâmple acum, până nu-i prea târziu... Fiindcă, dacă vrem să avem un viitor, dacă vrem ca naţiunea română să dăinuie, în primul şi în primul rând de un învăţământ preuniversitar puternic şi stabil avem nevoie! Dar, cu un ministru ca dl Alexandru Athanasiu, ca şi cu "iluştrii" săi antecesori, şi cu clientela cocoţată la cârma destinelor şcolii româneşti, speranţele sunt infime...