Munca la negru: un fenomen ce nu poate fi stârpit
Munca la negru rămâne în continuare una dintre gravele probleme cu care societatea noastră se confruntă. În primele cinci luni ale acestui an, corpul de control al Inpectoratului Teritorial de Muncă Bihor a verificat peste 500 de agenţi economici bihoreni, aplicând amenzi în valoare de aproape 2 miliarde de lei, din care 800 de milioane reprezintă doar amenzile aplicate pentru neîncheierea formelor legale de muncă.
În primele trei luni din acest an, printre cei 20.420 de persoane care prestau muncă, 78 au fost descoperite că nu aveau încheiat cu unitatea la care munceau nici un fel de contract. În urma verificărilor din cei 280 de de tineri, cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani, ce prestau o activitate lucrativă, numai unul nu avea încheiat contract de muncă. De asemenea, două dintre unităţile supuse verificărilor au fost sancţionate cu 100 de milioane pentru nerespectarea condiţiilor de protecţie socială la locul de muncă a minorilor, iar în cazul în care s-a constatat că angajatorul nu cunoaşte normele cu privire la programul de lucru şi de odihnă al salariaţilor minori, li s-a oferit materiale instructive legate de problematica minorilor. În luna aprilie, la cei 119 de agenţi economici verificaţi de inspectorii ITM Bihor au fost descoperite 12 persoane care prestau munca fără forme legale, iar în mai, la cei 112 angajatori, 21 de persoane lucrau la negru. "Aproape jumătate dintre contravenţiile constatate privesc nerespectarea formelor legale de angajare, un procent destul de mare raportat la numărul total de nereguli. "Chiar dacă numărul persoanelor descoperite că muncesc la negru nu este atât de mare, nu înseamnă că acest fenomen nu există", ne-a declarat Ioana Moş, şef Serviciu Control, din cadrul ITM Bihor.
Pe lângă activitatea de control pe care inspectorii ITM Bihor o realizează în urma unor programe sau campanii tematice, ei au obligaţia să dea curs şi sesizărilor făcute în scris la secretariatul instituţiei, prin poştă, mail, cutie cu sesizări instalată la sediul instituţiei. În acest an, la ITM Bihor, au fost înregistrate 182 de sesizări, din care doar 60% s-au dovedit a fi întemeiate. În aceste cazuri, 50% dintre sesizările întemeiate vizează munca fără forme legale, iar restul privesc neplata salariilor sau a refuzului angajatorului de a înmâna salariatului carnetul de muncă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.