Joi, în cadrul Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră "Avram Iancu" Oradea, a fost lansată cartea intitulată "Moartea albă", destinată atât pregătirii viitorilor poliţişti de frontieră, cât şi tuturor celor care doresc să cunoască mai multe lucruri despre substanţele stupefiante. Autorii cărţii, comisarul şef Vasile Domuţa şi subcomisarul Mircea Chiorean din cadrul Direcţiei Poliţiei de Frontieră Oradea, nu se află la prima experienţă de acest gen, ambii având publicate până acum mai multe titluri. De această dată cei doi au ales să trateze problema drogurilor, din toate punctele de vedere, începând cu clasificarea substanţelor stupefiante, efectele nocive pe care le au acestea asupra corpului uman şi terminând cu modul în care adolescenţii şi tinerii în general se pot feri de acest fenomen. "Am decis să scriem această carte deoarece credem că se cunosc destul de puţine lucruri despre ceea ce înseamnă drogurile sau fenomenul consumului de droguri. Cartea se doreşte a fi un instrument util în pregătirea viitorilor poliţişti de frontieră, dar şi o metodă de cunoaştere a stupefiantelor de către publicul larg", a precizat unul dintre autorii cărţii, Mircea Chiorean. Cei care doresc să achiziţioneze volumul "Moartea albă" o pot face de la sediul Direcţiei Poliţiei de Frontieră Oradea, preţul unui exemplar fiind de 20 RON. "Deocamdată au fost editate 200 de exemplare, dar, în funcţie de cerere, cel mai probabil va fi reeditată. Sperăm ca prin această lucrare să contribuim şi noi la reducerea fenomenului consumului de droguri din rândul bihorenilor, şi nu numai", a adăugat Mircea Chiorean.