Pe un teren foarte greu care a pus mari probleme jucătorilor ambelor echipe, Luceafărul Oradea a suferit cea mai drastică înfrângere din acest sezon al Ligii a II-a la fotbal, 0-3 în deplasare cu CSM Râmnicu Vâlcea. Partida a contat pentru etapa a 13-a.

Cu prestații bune în meciurile din deplasare, echipa orădeană s-a văzut învinsă la un scor care a surprins prin proporțiile sale, CSM Râmnicu Vâlcea nefiind o „forță” a eșalonului al doilea. În ciuda victoriei clare a gazdelor, soarta partidei ar fi putut fi alta dacă, din nou, ofensiva orădeană nu ar fi irosit cu atâta senininătate două oportunități imense de a înscrie. Prima a fost cea din minutul 12, la scorul de 0-0, atunci când Constantin Roșu a scăpat spre poarta gazdelor, portarul Căbuz a ieșit și a respins în jucătorul ofensiv al bihorenilor care, deși rămas singur cu poarta goala, a trimis peste. Cea de-a doua a fost în repriza secundă atunci când elevii lui Erik Lincar au controlat jocul. La scorul de 2-0 pentru gazde, în minutul 66, Arnăutu s-a trezit singur cu mingea în 5 metri, dar a reluat slab și portarul gazdelor a reușit să rețină. Vâlcenii au tranșat practic meciul într-un interval de 3 minute. În minutul 24 Ceapă a făcut 1-0, după o gravă eroare de marcaj în centrul defensivei bihorene finalizând o centrare venită de pe stânga, iar în minutul 27, Dina a marcat cu capul după o centrare venită dintr-un corner de pe partea dreaptă, fază la care oaspeții au solicitat fault în atac.

Mai activi în repriza secundă

Dacă în prima repriză gazdele au fost cele care au avut inițiativa, în partea a doua, „luceferii” au forțat mai mult, dar fără rezultate pe tabela de marcaj. Scorul final, într-un meci în care antrenorul gazdelor „Jerry” Gane nu a putut conta pe vedeta Florin Costea, a fost stabilit în minutul 83, când același Dina a făcut dubla după o eroare a portarului Eduard Pap, care a scăpat o minge venită dintr-o centrare de pe dreapta atacului vâlcean. Așadar Luceafărul suferă cel mai sever eșec stagional fapt ce face ca bihorenii să cadă o poziție în clasament. În etapa viitoare, echipa finanțată de Ioan Blidaru va juca pe teren propriu în compania ocupantei locului al doilea, Foresta Suceava. Până atunci, orădenii vor disputa mâine de la ora 14.30, la Galați jocul din „16”-imile Cupei României cu Metalosport (Liga a III-a) din localitate.

Luceafărul Oradea: Ed. Pap - Balea, Hlinca, Sg. Moga, I. Ban (min. 67 Balla) – Nogo (min. 39 Păcurar),  Ţegle - C-tin. Roşu (cpt.),  Feher (min. 52 Bedea), Zs. Lukacs – Arnăutu.

Antrenor: Erik Lincar.

CSM Rm. Vâlcea:  Căbuz - Samson, Ct. Pîrvulescu (cpt.), Cr. Munteanu, Ceapă (min. 78 I. Marin), Piscanu (min. 88 Târş), C. Cristea, S. Drăghici, Buşu, Bg. Geantă (min. 85 Neag) şi M. Dina.

Antrenor: Ionel Gane.