Autorităţile bulgare au arestat un suspect în cadrul investigaţiei asupra atentatelor comise la 11 martie la Madrid şi soldate cu 199 de morţi, a anunţat, ieri, un oficial de la Sofia, relatează site-ul agenţiei BNN. "Lucrăm la acest caz", a declarat directorul Serviciului Naţional de Investigaţii, Angel Alexandrov pentru cotidianul 24 Ceasa."Pot spune că o persoană a fost reţinută", a adăugat el. Alexandrov a refuzat să ofere detalii, din cauza caracterului confidenţial al anchetei. Deocamdată nu se ştie dacă suspectul se mai află în custodia autorităţilor bulgare.