Calendar ortodox: Sf. Mc. Matroana din Tesalonic; Sf. Prooroc Anania
Calendar greco-catolic: S. Matrona

Maxima zilei: "O personalitate este aceea care se dăruieşte, nu se justifică." Petre Ţuţea

Reţeta zilei
Prăjitură cu morcov
Ingrediente: Patru căni de făină, şase cani de morcov ras, trei căni zahar, un pachet de margarină, un borcan de gem, două linguri de bicarbonat sau amoniac.
Preparare: Se curăţă morcovii şi se dau pe răzătoarea mică. Se căleşte morcovul ras într-o cratiţă împreună cu zahărul. După ce a scăzut zeama, se ia cratiţa de pe foc şi se pune margarină. Când s-a racit, se adaugă bicarbonatul sau amoniacul stins cu puţină zeamă de lămâie şi făină, se amestecă bine până se obţine un aluat omogen. Se împarte aluatul în două, din care se întind două foi de mărimea tăvii. O foaie se aşază pe fundul tăvi, deasupra se întinde un strat nu prea gros de gem, peste care se pune a doua foaie. Se bagă tava în cuptor la un foc potrivit. Se taie prajitura după preferinţă şi se pudrează cu zahăr.


REMEMBER 27 MARTIE
Ziua internaţională a teatrului.
1697 - Sinodul de la Alba Iulia, convocat de mitropolitul Teofil, a acceptat Unirea cu Roma pe baza celor patru puncte: recunoaşterea supremaţiei papale, a existenţei purgatoriului şi a purcederii Sfântului Duh şi de la Fiul, precum şi împărtăşirea cu azimă, în schimbul păstrării ritului, a egalităţii în drepturi cu clerul
catolic şi a recunoaşterii mirenilor „uniţi" ca „fii ai patriei", adică cu drepturi cetăţeneşti depline.
1848 - Adunarea de la Iaşi, care a marcat începutul mişcării revoluţionare din Moldova. O zi mai târziu s-a adoptat programul revoluţiei - „Petiţiunea-proclamaţiune a boierilor şi notabililor moldoveni" (35 de articole).
1848 - Românii din Pesta l-au eliberat din închisoare pe revoluţionarul bănăţean Eftimie Murgu.
1866 - A apărut la Viena, şi apoi la Pesta, ziarul „Albina", subvenţionat de familia Mocioni.
1891 - S-a născut poetul şi traducătorul Ion Al-George. (m. 1957)
1893 - S-a născut juristul Vintilă Dongoroz, membru corespondent al Academiei Române (27 mai 1948). (m. 1983)
1899 - Fizicianul Guglielmo Marconi a realizat prima legătură telegrafică între Anglia şi Franţa.
1914 - S-a înfiinţat Comitetul Olimpic Român (COR); recunoscut în acelaşi an de Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), organizaţie care aparţine Mişcării Olimpice.
1918 - Unirea Basarabiei cu România.
1920 - S-a născut economistul Nicolae N. Constantinescu, membru titular (22 ian. 1990) al Academiei Române. (m. 2000)
1931 - S-a născut inginerul Virgiliu Niculae G. Constantinescu, membru titular şi preşedinte al Academiei Române (18 ian. 1994-16 ian. 1998). (m. 2009)
1940 - S-a născut actorul Traian Stănescu.
1944 - S-a născut actriţa Olga Bucătaru.
1945 - S-a născut actriţa Florina Luican.
1946 - S-a înfiinţat, pe baza Statutului organic al lui Andrei Şaguna, Vicariatul ortodox român de la Gyula (Ungaria), cu un Consistoriu eparhial, condus de un preşedinte - episcopul vicar.
1952 - A murit scriitorul Ioan Alexandru Bassarabescu, membru corespondent al Academiei Române (25 mai 1909) (n. 1870)
1953 - S-a născut actriţa Ecaterina Nazare-Bîrlădeanu.
1976 - S-a născut Roberta Alma Anastase, preşedinte al Camerei Deputaţilor în legislatura 2008-2012; preşedintele filialei din Prahova a Partidului Democrat-Liberal.
1985 - A murit criticul şi istoricul literar Pompiliu Marcea. (n. 1928)
2003 - S-a organizat prima expediţie exclusiv românească în Himalaya: „Everest 2003", formată din 10 alpinişti şi condusă de David Neacşu. 


Astăzi, la HOLLYWOOD MULTIPLEX:

FRANKLYN - N-15
PREMIERĂ
orele: 13:45; 18:00; 22:30

ŞAPTE SUFLETE - A.P.-12
orele: 15:45; 20:15

PANTERA ROZ 2 - A.G.
PREMIERĂ
orele: 15:00; 17:15; 19:30; 21:30

EU ŞI MARLEY - A.G.
orele: 15:15; 19:45; 22:00

NONCONFORMIŞTII - A.P. 12
ora: 17:30

STRANIA POVESTE A LUI BENJAMIN BUTTON - A.G.
ora: 20:45

POVESTEA LUI DESPERAUX
PREMIERĂ
orele: 14:30; 16:30; 18:30

WATCHMEN - CEI CE VEGHEAZĂ - I.M. 18
orele: 14:00; 21:15

WEEKEND CU MAMA - N-15
PREMIERĂ
orele: 17:00; 19:00

Telefoanele complexului: 0259/420002, 0259/420.003 şi 0359/405.501.

Teatru de Stat Oradea - Trupa "Iosif Vulcan" prezintă astăzi, de la ora 18:00, la Sala studio, spectacolul "Ursul", de A.P. Cehov, regia artistică Petre Panait.
Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret "Arcadia" prezintă astăzi, de la ora 10:00, la sediu, spectacolul "Întâmplări cu Scufiţa Roşie".
Teatru de Stat Oradea - Trupa Szigligeti prezintă astăzi, de la ora 19:00, la Valea lui Mihai, spectacolul "În aburi".

MINIMA MORALIA
*- Domnule doctor, nimeni nu mă bagă în seamă. Oare de ce?
- Următorul!

* Un scoţian aduce acasă un coş de căpşuni. Ia una dintre ele şi i-o dă fiului:
- Ia, fiule. Restul au acelaşi gust!

* I: Cum s-a numit soacra lui Adam?
R: Adam nu a avut soacră. El trăia în paradis.

La mulţi ani!
Astăzi, îşi aniversează ziua de naştere insp. ALINA DINU - purtător de cuvânt al IJP Bihor, prof. FLOARE PIRTEA - directoarea Şcolii cu clasele I-VIII Pocola, CAMELIA BOLOGAN - şef Serviciu Trezoreria Comunelor Oradea.