DECESE

 

* „Până nu te-ai lepădat de tine, eşti o fântână seacă, iar dacă te-ai lepădat de tine şi te-ai dedicat lui Isus, El te-a schimbat în izvor de apă vie.” (Pr. A. Boca)

IULIANA PISTOL,

MAGDOLNA TOTH.

Sincere condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare Non Stop „La Capătul Drumului” S.R.L.

 

* Cu inima îndurerată, după o îndelungată suferință, anunț că s-a stins din viață sufletul drag al soțului meu

ADRIAN-LUCIAN SUCIU,

în vârstă de 67 ani. Înmormântarea va avea loc joi, 16 noiembrie, ora 15.00, de la Capela Hașaș. Bunul Dumnezeu să te odihnească în Împărăția Sa alături de îngeri. Nu te voi uita niciodată, suflet drag. Veșnic nemângâiată, soția Nicol. (952)

 

* Retrăiesc mereu aceleași clipe de durere și întristare ca în urmă cu doi ani atunci când draga mea mamă

ELENA CRIȘAN

a trecut la cele veșnice. Sufletul meu păstrează vie amintirea dragostei și dedicării sale. Pentru tot îi dăruiesc respectul, iubirea și recunoștința rugându-l pe bunul Dumnezeu s-o odihnească în împărăția sa. Fiica Viorica Ilisie.

 

* Sunt clipe în viață când am dori să întoarcem timpul. Amintirea unui suflet bun și drag, o amintire vie, o rugăciune și un pios omagiu pentru scumpa noastră soție, mamă, bunică și străbunică

ELENA CRIȘAN

la împlinirea a doi ani de când a plecat de lângă noi. O vom păstra mereu în inimile noastre, iar amintirea ei va rămâne vie pentru noi. Dumnezeu s-o aibă în paza sa. Soțul Dumitru, fiica Mărioara și fiica Viorica împreună cu familiile.

 

 

* Rămas bun, prieten drag,

COSTEL BALINT.

Vali Şandor. (8422)

 

* Împărtăşim durerea familiei îndurerate, la despărţirea de cel care a fost prietenul nostru

COSTEL BALINT.

Ramona, Miruna, Rafael. (8423)

 

* Un gând de mângâiere şi compasiune familiei Balint, la marea durere pricinuită de pierderea celui drag,

COSTEL.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Pop Dacian şi familia. (8424)

 

* După o îndelungată suferinţă s-a stins din viaţă, la vârsta de 76 ani, cea care a fost

IULIANA PISTOL.

Dumnezeu s-o odihnească în pace! Înmormântarea va avea loc la Capela Haşaş din Cimitirul Municipal, în data de 16 noiembrie 2017, ora 13.00. Familia îndurerată.

 

 

* Când o fiinţă dragă nouă pleacă, abia atunci ne dăm seama că suntem doar nişte bieţi muritori. Dumnezeu s-o odihnească în pace, pe

IULIANA PISTOL,

iar vouă, familiei îndoliate, să vă dea tăria să treceţi peste această grea încercare. Sincere condoleanţe. Fam. Gabor Marcel. (8428)

 

* Împărtăşim durerea familiilor Pistol Nicolae şi Valentin, la trecerea în veşnicie a soţiei şi mamei,

prof. IULIANA PISTOL.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe. Fam. Chioran Gheorghe Viorel şi Chioran Dragoş. (8429)

 

* Suntem alături de nepoţii şi verişorii noştri, fam. ing. Adrian şi Florina Prada, la marea durere a pierderii iubitei lor mame şi bunici,

SOFIA BUDEU.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Familiile Prada Aurel şi Prada Paul Cristian. (8431)

 

* Cât vom fi purtaţi în lume

De valul vieţii, de al soartei vânt

Vom pomeni veşnic al tău nume

Şi nu te vom uita nicicând

EVA FAZECAŞ,

fostă cuscră, mamă bună a ginerelui nostru, care a dat vieţii tot ce a putut, dar n-a luat tot ce ar fi vrut. Dormi în pace. Paul şi Geta. (8433)

 

* Gânduri de alinare sufletească şi compasiune pentru Emil şi familia părintelui Ştefan, la trecerea în veşnicie a tatălui drag,

VASILE AVRAM.

Bunul Dumnezeu să-l odihnească în linişte şi pace. Familia Tăutu. (8435)

 

* Un ultim omagiu fostului nostru colaborator,

ec. IULIU TOBĂ.

Sincere condoleanţe familiei. Echipa „Orintex” S.A. Oradea. (8436)

 

* Cu tristeţe mă despart de bunul meu coleg şi prieten,

ec. IULIU TOBĂ,

fost elev la Liceul Emanuil Gojdu, promoţia 1970. Dormi în pace, prietene! Romul Botoş. (8438)

 

* Suntem alături de prietena noastră, Nicole Suciu Duca, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a soţului drag,

ADRIAN SUCIU.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Corina Păcurar, Bujor Păcurar şi Adrian Şule. (8440)

 

* Mulţumim tuturor rudelor, vecinilor şi cunoştinţelor care prin prezenţă, flori şi condoleanţe au fost alături de noi, la greaua despărţire al celui care a fost

LAURENŢIU COSMA.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia îndoliată.

 

 

COMEMORĂRI

 

* Cu inimile sfâșiate de durerea despărțirii ne aducem cu drag aminte de dragul nostru fiu, soț și tată, 

JANCSI BARABAȘ,

care astăzi ar fi împlinit frumoasa vârstă de 45 ani. Ar fi trebuit să-i spunem ”La mulți ani”, să ne bucurăm împreună, dar noi, cu ochii în lacrimi vom spune Dumnezeu să te odihnească, dragul nostru, noi aici nu te vom uita niciodată. Ai dus cu tine fericirea și dragostea, lăsând durere și amintiri frumoase din care ne vom hrăni dorul și durerea. Nu te vom uita niciodată! Părinții, soția și fiul mult iubit Alex. (948) (ATENȚIE FOTO)

 

* Să te iubim a fost ușor, dar să te uităm este imposibil, dragul nostru soț, tată, socru și bunic

IONEL LAZIE (BUBU).

La 1 an de la plecarea ta la cer, pentru noi vei trăi de-a pururi, rămânând o stea ce ne va veghea de sus. Bunul Dumnezeu să te odihnească în liniște și pace. Parastasul va avea loc sâmbătă, 18 noiembrie, ora 9.00, la Biserica Albastră. Soția Rodica, fiicele Sanda și Maria, ginerele Marian și nepotul Alex. (953) 

 

* Se împlinesc 2 ani de la trecerea în neființă a bunei mele prietene

SILVIA DEGĂU.

Dumnezeu s-o odihnească! Maria Cuc. (949)

 

 

* Azi se împlinesc 9 ani de când dragul nostru soţ, tată, bunic şi socru,

lt. col. (r) PETRU KURILA,

a trecut în eternitate. Dumnezeu să te odihnească în pace, suflet bun. Familia îndurerată. (8373) (ATENŢIE FOTO)

 

* Se împlinesc azi 15 noiembrie 2017, 12 ani de când scumpa şi nepreţuita noastră soţie, mamă şi soacră,

LENUŢA AVRAM,

ne-a părăsit pentru totdeauna. Dumnezeu s-o ierte şi să-i dea odihnă veşnică. Mulţumim tuturor celor ce-i vor acorda o clipă de aducere aminte. Nu te vom uita vreodată. Vasile, Sorin şi Andreea. (8393)

 

* O rugăciune, o floare, o lumânare este tot ce-ţi mai pot oferi la tristul tău mormânt din localitatea Panic, comuna Hereclean, judeţul Sălaj. Timpul tace şi trece, dar durerea după tine se adânceşte tot mai mult. La data de 15 noiembrie 2008, sufletul tău drag şi plin de dragoste s-a înălţat la ceruri. Te vom iubi mereu şi îmi este dor de tine draga mea soţie,

prof. MARIA MOROŞANU,

născută Dârjan. Dumnezeu să te odihnească în pace şi să-ţi ierte păcatele. Dormi în linişte suflet drag. Mulţumesc foarte mult celor care îi vor dărui o clipă de aducere aminte soţiei mele,

prof. MARIA MOROŞANU.

Nu te voi uita niciodată. Soţul colonel (r) Moroşanu Ion. (8384) 

 

* Sunt 20 de ani în care n-am crezut

Că mamă dragă te-am pierdut

Mi-e dor de tine mamă câteodată

Când am câte un necaz şi-s supărată

Mi-e dor de vocea ta

Căci doar noaptea în vis te pot vedea,

FLOAREA OLA,

din Ateaş.

„Doamne sfinte te-oi ruga

Să o ierţi pe măicuţa

Să o ierţi, să-i dai odihnă

Că a fost măicuţă bună”.

Pentru dragostea cu care ne-ai înconjurat îţi mulţumim şi ne rugăm pentru sufletul tău Tatălui Ceresc. A ta fiică Mărioara Şerfezi împreună cu familia. (8430)