Fundaşul stelist Dorin Goian a spus că echipa sa nu a jucat rău, fiind vizibilă o creştere în joc. "A fost un meci echilibrat, am luat goluri în două momente cheie. Dacă intram la pauză cu 0-0, poate alta era soarta meciului. N-am jucat rău la Lyon, am pasat mai bine mai ales în repriza a doua, dar nici n-am avut ocazii mari. Pasăm, dar până la un moment dat. E o creştere, am jucat cu mai mare încredere", a spus Goian, care se gândeşte deja la meciul cu Fiorentina din ultima etapă a grupei F, care ar putea fi decisiv pentru ocuparea locului trei. "Ne gândim şi la meciul dintre Fiorentina şi Lyon, sper să bată Lyon sau să facă un egal, şi vom vedea ce facem noi la Munchen. Dacă ne ajută rezultatele indirecte, rămâne meciul cu Fiorentina, unde avem o şansă de care trebuie să ne agăţăm pentru a ne califica în primăvara Cupei UEFA", a conchis fundaşul.