Vineri, în penultima seară a Festivalului Internaţional ?Johann Strauss?, melomanii orădeni vor asista, începând cu ora 20.00, în sala Filarmonicii de Stat din Oradea, la un recital susţinut de cel mai important jazzman român contemporan, Harry Tavitian. Să fie oare prezenţa cântăreţului la acest spectacol o simplă întâmplare? Cu prilejul unei călătorii în Ţările Române, Johann Strauss i-a dedicat Principesei Martha Bibescu o lucrare cu mai multe dansuri pe motive populare româneşti, culese de la periferia Bucureştiului. Tot "din întâmplare", Harry Tavitian declara că etno-jazzul, pe care îl practică, este un mod de supravieţuire a folclorului în muzica urbană. Stilul lui emană spontaneitate şi entuziasm, încorporează elemente etnice din culturile europene şi africane. Artistul a absolvit Academia de Muzică din Bucureşti. Deşi, anul acesta, aniversează 30 de ani de carieră jazzistică, nu şi-a trădat niciodată prima dragoste - muzica clasică (jazz-ul practicat de el este structurat în formele arhitecturii muzicii clasice). El a demonstrat, de-a lungul carierei sale, că nu este doar un pianist de excepţie, un maestru al improvizaţiilor, un showman exploziv, ci şi un foarte inspirat şef de orchestră. "Muzica veche, medievală, cea transilvăneană, muzica de cameră, toate acestea sunt topite în muzica mea şi le dau spontaneitatea jazz-ului", afirma artistul. Unul dintre blues-urile preferate ale lui Harry este "Good Night Irene", în tempo de vals. În premieră, în recitalul susţinut vineri seara, în cadrul Festivalului "Johann Strauss", Harry Tavitian va oferi publicului şi valsuri din repertoriul clasic al jazz-ului. Valsul a dărâmat prejudecăţile, fiind primul dans care a permis partenerilor să se apropie unul de celălalt, ca un gest de protest al tinerilor vremii, împotriva dansurilor de societate cu caracter rigid, din mediul aristocrat. Este vorba, aşadar, de un recital-provocare al pianistului de jazz. Şi să nu uităm că, la jazz, publicul este partener al celor de pe scenă, apropiat sufleteşte şi împreună - creator al muzicii care se naşte în faţa lui. Iar publicul orădean a dovedit de fiecare dată, cu prisosinţă, acest lucru!