Reprezentanţi ai mediului de afaceri din Italia şi din România s-au întâlnit în cadrul unui forum de afaceri italo-român cu tema "Noi oportunităţi în relaţiile economice italo-române pentru a creşte împreună în Europa", ce a avut loc în 8 octombrie a.c., la Roma.

Forumul de afaceri a fost organizat de Asociaţia patronală Unimpresa România şi Camera de Comerţ Italiană pentru România (CCIpR), sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe din Italia şi România, a MIMMCTPL, a ICE (Institutul Naţional pentru Comerţ Exterior) şi a Ambasadei Italiei în România. Forumul şi-a propus o analiză aprofundată a mediului de afaceri din cele două ţări şi de la nivel european, să încurajeze un schimb de idei pentru dezvoltarea economică a României şi Italiei, precum şi să creeze condiţiile pentru eventuale noi oportunităţi de colaborare şi de afaceri. Lucrările forumului au fost deschise de către subsecretarul de stat pentru afaceri externe, senatorul Alfredo Mantica, şi de către ministrul pentru IMMCTPL din România, Ovidiu Silaghi, la eveniment participând şi ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian. Această iniţiativă care aparţine mediului de afaceri italian, a primit sprijinul MAE în cadrul campaniei de diplomaţie publică "Piazza di Romania", deoarece permite strângerea legăturilor de afaceri şi crearea de noi oportunităţi economice între cele două ţări. MAE a demarat campania "Piazza di Romania" în perioada 28 septembrie - 9 octombrie 2008, în cooperare cu MIMMCTPL, sub sloganul "România: o lume de descoperit". Campania îşi propune să ofere italienilor şi românilor oportunitatea de a participa împreună la acţiuni culturale şi artistice, la evenimente de piaţă şi la diverse conferinţe şi seminarii care să scoată în evidenţă atât legăturile strânse dintre români şi italieni, constând în valori, bucurii, interese, preocupări comune, cât şi beneficiul reciproc de care se bucură cetăţenii celor două ţări, tocmai datorită lucrurilor pe care le au în comun. Implementarea acestui proiect a fost posibilă datorită colaborării cu succes dintre sectorul guvernamental şi cel neguvernamental. De asemenea, o serie de organizaţii media din România - Televiziunea Română, Agenţia Naţională de Presă Agerpres, ARBOMedia şi cotidianul Evenimentul Zilei - au decis la rândul lor să se implice în promovarea acestei campanii, încheind parteneriate media cu MAE. De asemenea, Media Pro a sprijinit proiectul "Piazza di Romania", prin acordarea gratuită a drepturilor de difuzare a filmului "California Dreamin' (nesfârşit)".