Prevenirea şi controlul integrat al poluării La sediul din Oradea al Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Bihor, are loc, astăzi, la ora 10,00, o întâlnire de lucru cu agenţii economici care intră sub incidenţa Directivei privind prevenirea şi controlul integrat al poluării (I.P.P.C.) Organizată de APM Bihor, întâlnirea de lucru are ca tematică: respectarea prevederilor Autorizaţiei Integrate de Mediu (A.I.M.); respectarea termenelor prevăzute în planul de acţiune aferent A.I.M.; informaţii privind revizuirea/prelungirea A.I.M.; transmiterea monitorizării pentru perioada şi la termenele prevăzute de A.I.M. cât şi informarea asupra Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea şi repararea prejudiciului asupra mediului.