Conform datelor preliminare centralizate la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, din cei 6.976 de candidaţi pentru probele de evaluare a competenţelor lingvistice de limba şi literatura română, în prima zi au susţinut examenul 2.481 de elevi.

Dintre aceştia cei mai mulţi au primit calificativul "experimentat", 1.342 de candidaţi, urmaţi de cei de nivel "avansat" , 811 elevi şi doar pentru 328 de viitori absolvenţi de liceu profesorii evaluatori au considerat că nu merită mai mult de nivel "mediu" pentru proba de evaluare a competenţelor lingvistice de limbă română. Potrivit inspectorului şcolar general Dorel Luca, în prima zi de examen nu s-a înregistrat nicio tentativă de fraudă a vreunui candidat, drept urmare nu au fost cazuri de eliminaţi la această probă. Cât priveşte liceele cu rezultatele cele mai bune, printre acestea se remarcă Colegiul Naţional "Samuil Vulcan" din Beiuş, unde, în prima zi de examen, toţi candidaţii au obţinut nivel de competenţă "avansat" sau "experimentat". La C.N. "Emanuil Gojdu", din cei 86 de elevi examinaţi, doar unul a primit nivel "mediu", 5 nivelul de competenţă "avansat" şi 80, cel de experimentat. Rezultate bune au realizat şi elevii Colegiului Naţional "Mihai Eminescu", unde din cei 132 de candidaţi din prima zi de examen 6 au primit nivel "mediu", 29, "avansat", iar ceilalţi au fost apreciaţi de profesorii evaluatori ca fiind de competenţă lingvistică "experimentat". Rezultate mai puţin bune au înregistrat elevii care au susţinut examenul la C.T. "Andrei Şaguna", unde, din cei 45 de candidaţi care au susţinut proba în prima zi, 18 au obţinut nivel "mediu", 22, "avansat" şi doar 5 au fost declaraţi ca fiind experimentaţi în ceea ce priveşte cunoştinţele de limbă şi literatură română.

Proba de verificare a competenţelor lingvistice în limba maternă va debuta azi şi va fi susţinută în judeţul nostru de 815 elevi, dintre care 773 s-au înscris la limba maghiară , 14, la germană şi 28, la limba slovacă.