Potrivit unui proiect de hotărâre, aflat în dezbatere publică pe site-ul MADR, se instituie o nouă schemă de ajutor de stat pentru pentru reducerea accizei la motorina utilizată în acvacultură.

 

Beneficiarii viitoarei scheme de sprijin sunt intreprinderile mici și mijlocii care își desfășoară activitatea în acvacultură, respectiv: persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale și familiale ori persoane juridice. Schema de ajutor de stat nu se aplică dacă beneficiarii se află în una din următoarele situații: sunt în dificultate; fac obiectul unui ordin de recuperare neexecutat; nu pot solicita ajutor din partea Fondului European pentru pescuit și afaceri maritime. Schema de ajutor de stat reprezintă reducerea accizei care se acordă sub formă de rambursare, respectiv diferența dintre rata accizei standard. Rata accizei reduse pentru motorina utilizată la desfășurarea activităților în acvacultură este de 99,498 lei/1.000 litri. De precizat că fermierii din vegetal, zootehnie sau apicultori primesc un sprijin de 1,4185 lei/litru. Pentru acvacultură beneficiarii trebuie să îndeplineasca cumulativ următoarele criterii de eligibilitate: sunt înscriși în Registrul Unităților de Acvacultură al Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA); furnizează date statistice la ANPA privind suprafețele și producțiile realizate, în conformitate cu activitățile prevăzute în programele statistice și actele juridice comunitare în domeniului pescăresc. Acordul prealabil pentru acordarea ajutorului sub formă de rambursare se emite de către ANPA în termen de 15 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de acord prealabil, după verificarea criteriilor de eligibilitate.

Plata ajutorului de stat se solicită pe baza unor cereri de plată, însoţite de următoarele documente: copie după documentele de identitate și după documentele de înregistrare; documentele justificative care atestă desfășurarea activităţilor din acvacultură pentru care se solicită ajutorul de stat, respectiv raportul zilnic de activitate, situaţia lucrărilor, foaia de activitate zilnică a utilajelor/mijloacelor auto utilizate, bonuri de consum, avize de însoţire a mărfii, facturi, foi de parcurs, fișa limită de consum, fișa de furajare pe heleștee, rapoarte de populare, rapoarte de producţie;  situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină utilizate pentru obţinerea producţiei realizate în acvacultură, pentru perioada solicitată; copie după facturile de cumpărare a motorinei emise de furnizori pe numele solicitanţilor. Schema de ajutor de stat se desfăşoară până la 31 decembrie 2020, valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat pentru perioada 2017-2020 fiind de 22.128.60 mii lei, bani care se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul MADR. Suma alocată pentru plata ajutorului de stat în 2017 este de 5.532,15 mii lei și se asigură de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare aprobate de MADR pe 2017.