Militarii orădeni şi-au deschis porţile, în cadrul unui eveniment organizat special pentru elevi cu prilejul săptămânii "Şcoala Altfel". Sute de elevi au trecut pragul instituţiei militare şi au avut posibilitatea să afle mai multe despre activitatea Centrului 54 de Comunicaţii RMNC, să participe la concursuri şi chiar să vadă îndeaproape câteva dintre armele militarilor.

Activităţile s-au desfăşurat miercuri la sediul Garnizoanei Oradea. Sute de elevi din clasele gimnaziale şi de liceu, care au acceptat în număr mare invitaţia militarilor, au avut posibilitatea să participe la mai multe activităţi. Tinerii oaspeţi au fost întâmpinaţi de Mr. Constantin Dudău, şeful comenduirii garnizoanei, alături de care elevii au vizitat Centrul 54 Comunicaţii RMNC, le-au fost prezentate facilităţile de instruire puse la dispoziţia militarilor. Tot pentru elevi au fost organizate şi alte activităţi: prezentarea tehnicii de comunicaţii şi informatică şi a armamentului din dotarea Centrului 54 Comunicaţii RMNC; prezentarea ofertei educaţionale a Ministerului Apărării Naţionale pentru anul de învăţământ 2016-2017; exerciţii interactive şi demonstrativ-metodice specifice; concursuri aplicativ-militare. La standurile din curtea instituţiei elevii au avut posibilitatea să afle mai multe despre tehnica de comunicaţii, copii putând chiar să comunice între ei cu ajutorul staţiilor. Cei mai curajoşi au acceptat provocarea militarilor şi au participat la un concurs de aruncat grenade, la finalul competiţiei cei mai buni primind şi diplome. Aşa cum se întâmplă de fiecare dată, momentul cel mai aşteptat de vizitatori a fost însă cel în care au avut ocazia să vadă îndeaproape armele din dotarea militarilor. Copiii au ascultat atent explicaţiile primite şi au fost nerăbdători să atingă tehnica expusă. "Organizăm în fiecare an asemenea activităţi, iar elevii sunt foarte receptivi. Unii dintre ei sunt pentru prima dată într-o instituţie militară şi văd tot pentru prima dată tehnica sau armamentul din dotarea noastră. De altfel, în fiecare an aceste momente sunt cele mai aşteptate de către copii”, a precizat mr. Constantin Dudău, şeful comenduirii garnizoanei.