Preşedintele Traian Băsescu împlineşte, astăzi, 55 de ani, el urmând să sărbătorească evenimentul împreună cu familia, nefiind însă exclusă, conform unor surse democrate, o întâlnire cu lideri PD. Anul trecut, preşedintele Băsescu şi-a petrecut ziua de naştere la vila sa de protocol din staţiunea Neptun, în ziua următoare vizitându-şi mama, însoţit de soţie şi de cele două fiice, după ce a mers la mormântul tatălului său din Cimitirul Central al municipiului Constanţa. Traian Băsescu se afla, pe 4 noiembrie 2004, în campanie electorală, iar în 2003, la împlinirea vîrstei de 52 de ani, el a sărbătorit alături de colegii din conducerea PD şi a primit de la aceştia un tablou semnat de Ion Pacea. Băsescu a spus, cu acea ocazie, că şi-a suspectat colegii că au achiziţionat tabloul din colecţia premierului Adrian Năstase. Şeful statului s-a născut la 4 noiembrie 1951, la Basarabi, în judeţul Constanţa.