Curtea de Apel Bucureşti a dispus, ieri, suspendarea pentru 30 de zile a grevei generale declanşate de cele patru federaţii sindicale de la calea ferată care au oprit lucrul timp de patru ore zilnic, începând de luni. De asemenea, Tribunalul Bucureşti a judecat, tot ieri, două cereri legate de legalitatea grevei feroviarilor: una a administraţiei împotriva celor patru federaţii sindicale care au oprit de luni lucrul, iar alta a Ministerului Transporturilor împotriva celor care se aflau în grevă de două săptămâni, ambele fiind respinse. Decizia de ieri a Curţii de Apel Bucureşti este - potrivit Legii 168/1999 privind conflictele de muncă - irevocabilă şi nu poate fi atacată. Ion Socaciu, preşedintele Elcatel, a declarat că decizia instanţei va fi respectată de sindicalişti, astfel că, de astăzi, angajaţii din mişcare-comercial, comunicaţii feroviare şi infrastructură vor reveni la programul normal de lucru. Cât priveşte decizia Tribunalului Bucureşti, aceasta nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs în zece zile, la Curtea de Apel Bucureşti. Urmare a acestor hotărâri, mecanicii de locomotivă şi angajaţii din depouri pot continua greva pe termen nelimitat, în timp ce salariaţii din infrastructură trebuie să aştepte o lună înainte de a relua protestul. Negocierile dintre liderii greviştilor de la calea ferată şi administraţia societăţilor feroviare au ajuns practic într-un blocaj, după mai multe multe runde de negocieri eşuate pentru că nici una din părţi nu a cedat. Unii dintre sindicalişti speră în intervenţia preşedintelui Traian Băsescu, pentru deblocarea acestui conflict, dar nu au făcut nici un demers oficial în acest sens.