Deputatul Cornel Popa a adresat un memoriu primului ministru Călin Popescu Tăriceanu şi o întrebare ministrului Agriculturii, Gheorghe Flutur, cu privire la introducerea posibilităţii virării sumelor alocate ca subvenţii în conturile deschise de solicitanţi persoane juridice la cooperativele de credit din reţeaua CREDITCOOP, ca alternativă la virarea acestora în conturile deschise la trezorerii. Intervenţiile parlamentarului bihorean au avut loc ca urmare a discuţiilor avute cu conducerea CREDITCOOP Oradea şi Ştei. Cornel Popa a precizat că demersul său a fost făcut datorită faptului că CREDITCOOP deţine o reţea formată din Casa Centrală şi 16 sucursale ale acesteia, precum şi un număr de 124 cooperative de credit şi aproximativ 800 de puncte de lucru. Din punct de vedere al mediului în care operează, cooperativele de credit afiliate în reţeaua CREDITCOOP, 65% îşi desfăşoară activitatea în mediul rural, iar 35% în mediul urban. Mai mult, majoritatea producătorilor ce activează în mediul rural, beneficiari ai subvenţiilor, persoane fizice ori juridice, sunt clienţi tradiţionali şi fideli ai cooperativelor de credit şi au deschise conturi la aceste unităţi, pentru economisire şi pentru a-şi derula afacerile.