FC Oradea - Universitatea Craiova 0-1(0-0)
O nouă dovadă de neputinţă
Stadion: Municipal
Gazon: bun
Timp: răcoros
Spectatori: aproximativ 4.000
Marcator: Vigariu `58
Remarcaţi: - / Stângă, Bundea
Cartonaşe galbene: Vrăjitoarea `45, Fritea `57
FC Oradea: Rotaru - Lazăr, Zaha, Munteanu - Gado (`66 Georgiu), Fele, Siljanoski, Sfârlea, Lungan (`54 Fritea) - Stan (`85 Neaga), Vrăjitoarea (c.). Rezerve neutilizate: Vâtcă, Bodiu, Grozav, Fărcuţa. Antrenori: Muzsnay Zsolt (principal) şi Gheorghe Bologan (secund).
Universitatea: Guso - Daouda, Papură (c.), Moţi - Bolohan, Stângă (`88 Murgan), Bundea, Preda - Vigariu, Borbely (`75 Luţu), Njock (`90 Ungureanu). Rezerve neutilizate: Bănică, R. Miclea, Stoianof. Antrenori: Mircea Rednic (principal), Gheorghe Ciurea şi Silviu Lung (secunzi).
Arbitri: Alexandru Tudor (Bucureşti) - la centru, Gelu Dimaca (Constanţa), Florin Stănescu (Bucureşti) - asistenţi, Vasile Balaj (Reşiţa) - rezervă. Observatori: Robert Urs (Bucureşti) şi Nicolae Grigorescu (Timişoara).
Puţinii spectatori care au luat calea Stadionului Municipal sâmbătă după-amiază au toate motivele să regrete alegerea făcută. Pe lângă faptul că echipa lor favorită i-a dezamăgit încă o dată, au mai fost nevoiţi să asiste la un meci slab din toate punctele de vedere. Noroc că vremea a fost destul de friguroasă, altfel existau toate şansele să vedem oameni pe care i-ar fi putut fura somnul.
Vizionând o astfel de confruntare, aveai impresia că urmăreşti un meci-şcoală sau un antrenament cu public, nicidecum unul oficial, şi încă din primul eşalon. E drept că şansele ambelor grupări de a-şi atinge obiectivul erau extrem de scăzute, dar parcă totuşi aşteptam mai mult de la ele. Până la urmă s-au reabilitat oltenii, dar numai prin rezultat, pentru că jocul lor a fost departe de cel al unei grupări cu pretenţii. Totuşi, impresia generală a fost că oaspeţii au forţat doar atât cât a trebuit, pentru a pune capăt unei serii de patru meciuri în care n-au cunoscut victoria.
Şi în această partidă echipa orădeană a fost o întruchipare perfectă a neputinţei. Am sperat ca, măcar acum, când nu mai există presiunea rezultatului, jucătorii gazdă să aibă o altă exprimare decât cele cu care ne-au obişnuit până acum. Degeaba, însă, pentru că am văzut acelaşi joc stereotip, lent, lipsit de imaginaţie, fără o idee tactică bine definită. În schimb, am văzut, din nou, fotbalişti orădeni acuzând crampe musculare după nici o oră de joc, numărul acestor afecţiuni fiind superior ocaziilor clare de gol avute în această partidă. Dacă asupra valorii formaţiei bihorene ne-am convins şi cu alte ocazii, meciul cu Universitatea Craiova ne-a demonstrat că majoritatea jucătorilor "roş-albaştri" n-au nici orgoliu, nici onoare. De fapt, în această formulă, echipa orădeană nu are nici o perspectivă...
Principalele faze
Min. 4: Vrăjitoarea reia cu capul din 7 metri pe lângă
Min. 16: Pătrundere solitară a lui Siljanoski, care, din 9 metri, singur cu Guso, şutează pe lângă poartă
Min. 26: Mingea trimisă de Bundea, de la 20 de metri, este boxată de Rotaru până la Borbely, care, de la marginea careului mare, nu nimereşte cadrul porţii
Min. 27: Lungan îi pasează lui Stan, însă mingea trimisă de acesta, din 8 metri, trece peste transversală
Min. 38: Mingea expediată cu capul de către Njock nimereşte bara
Min. 40: Fele şutează de la 20 de metri puţin pe lângă
Min. 55: Vigariu îi fură mingea lui Sfârlea şi trimite în bară de la 10 metri
Min. 58: Stângă centrează în faţa porţii şi Vigariu profită de ezitările defensivei orădene, trimiţând în poartă din 3 metri (0-1)
Min. 61: Preda şutează puternic de la 25 de metri, însă mingea trece aproape de vinclu
Min. 64: Ajuns la opt metri de poartă, Borbely trimite peste
Min. 68: Guso deviază în corner mingea expediată de către Stan de la 16 metri
Min. 80: Rotaru respinge peste transversală balonul trimis de Vigariu din apropierea careului de 16 metri.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.