Municipiul Arad a găzduit, recent, un turneu naţional de tenis, de categoria a III-a. Un rezultat bun l-a obţinut Cătălin Murgu (Iris Ştei), care s-a impus în cadrul categoriei 16 ani băieţi. Acelaşi sportiv şi-a dublat succesul, reuşind să se impună şi în proba similară de dublu, unde l-a avut coechipier pe Alexandru balin, de la clubul Dafora Mediaş. În turneul de consolare, Darius Boldi (Iris Ştei) s-a clasat pe primul loc. Din lotul echipei Iris Ştei au mai făcut parte Klaus Herle, Sorina Vlad, Dinu Vlad şi Ştefan Tudor.