"Fii sigur de inima ta" Pentru creşterea accesului bolnavilor cu afecţiuni cardiovasculare la cele mai moderne metode terapeutice, pe termen lung şi pentru evitarea complicaţiilor, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a demarat, recent, programul "Fii sigur de inima ta". Acţiunea se derulează în baza unui protocol încheiat la sfârşitul anului trecut între CNAS şi Compania Berlin Chemie Menarini Group. Protocolul asigură susţinerea financiară, pentru eliberarea de medicamente compensate, celor care suferă de afecţiuni cardiovasculare. Este vorba de două medicamente antihipertensive de ultimă generaţie: Nebilet (Nebivololum) şi Leridip (Lercanidipinum). Pentru achiziţionarea primului, se acordă o compensare de 65%, iar pentru cel de-al doilea, 50%. Bolnavii trebuie să se adreseze medicului de familie sau medicului specialist din ambulatoriu (cardiolog, internist), care vor prescrie aceste medicamente, în funcţie de diagnostic, de valorile tensiunii arteriale şi de afecţiunile asociate. Potrivit purtătorului de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Bihor, cele doua antihipertensive se pot procura, pe bază de prescripţie medicală, de la orice farmacie care are contract cu casa de asigurari de sănătate şi care eliberează, în general, medicamente pentru afecţiunile cardiovasculare. "Farmaciile care eliberează aceste medicamente trebuie să aibă afişată această informaţie şi sloganul Fii sigur de inima ta, fie pe uşa unităţii, fie în interiorul acesteia", a precizat Oana Giurcă. O dată cu fiecare cutie cumpărată din farmacie, asiguratul primeşte, în plus, gratuit, o cutie mostră cu 14 comprimate din respectivul produs. Astfel, pacientii aflaţi sub tratament cu Nebilet, respectiv Leridip, vor plăti contribuţia personală de 35%, respectiv 50% din valoarea totală a medicamentelor, aferentă medicaţiei pentru opt luni. Bolnavilor li se acordă, totodată, medicaţia gratuită pentru încă patru luni. În felul acesta, este asigurat tratamentul pentru fiecare bolnav pentru un an.