La Campionatul Mondial de handbal feminin care se desfăşoară în Franţa, România a susţinut, ieri, al Dijon, prima partidă în Grupa Principală II, întâlnind Coreea de Sud. După o partidă mai grea decât se anticipa, România s-a impus cu 31-27 (14-15), victoria conturându-se doar la finalul jocului. În următoarea partidă, România va întâlni, mâine, de la ora 19.30 (TVR 2 - în direct), echipa Spaniei.

Echipa pregătită de Gheorghe Tadici a evoluat slab în prima repriză, prilejuindu-le asiaticelor să conducă jocul. Conduse cu 4-5 goluri, "tricolorele" au purtat o permanentă cursă de urmărire, reuşind să egaleze la 14, cu un minut înainte de pauză.
În repriza secundă, Lecuşanu & Co. şi-au adus aminte că sunt vicecampioanele mondiale şi au preluat "frâiele" partidele. În minutul 34, România a preluat conducerea (17-16) pe fondul unui joc mai inventiv în atac, dar şi a unei apărări mult mai "ermetice". După 19-17 pentru echipa noastră, coreencele au reuşit să marcheze trei goluri, revenind în avantaj, 20-19 (min. 42). Apoi, au urmat minute bune ale echipei noastre, care a condus din nou, la două goluri, 23-21 (48), într-o perioadă a jocului în care Luminiţa Huţupan-Dinu a reuşit câteva intervenţii de senzaţie. După 24-22 (51), Coreea de Sud a reuşit egalarea, peste două minute (24-24, min. 54). Ultimele minute au fost dominate de "tricolore", care cu două minute înainte de final aveau trei goluri avantaj (28-25). Până la final, România şi-a majorat avantajul, la finalul celor 60 de minute tabela arătând scorul 31-27, în favoarea echipei noastre.
România: Tereza Pâslaru, Talida Tolnai, Luminiţa Dinu - portari, Ramona Maier 4 goluri, Florina Bârsan, Adriana Nechita-Olteanu 5, Cristina Neagu, Aurelia Brădeanu 6, Ionela Gâlcă-Stanca 5, Steluţa Luca 1, Adina Meiroşu 2, Valeria Beşe 3, Narcisa Lecuşanu 5. Antrenor: Gheorghe Tadici.

GRUPA PRINCIPALĂ I
Croaţia - Rusia 25-30 (10-16)
După închiderea ediţiei s-au disputat partidele Franţa - Angola şi Macedonia - Norvegia.
Clasament
1. Rusia 2 2 0 0 57-47 4
2. Norvegia 1 1 0 0 32-26 2
3. Franţa 1 1 0 0 28-26 2
4. Macedonia 1 0 0 1 22-27 0
5. Angola 1 0 0 1 26-32 0
6. Croaţia 2 0 0 2 51-58 0
Mâine: macedonia - Franţa (ora 16.00), Croaţia - Angola (18.00), Norvegia - Rusia (20.15).

GRUPA PRINCIPALĂ II
România - Coreea de Sud 31-27 (14-15)
După închiderea ediţiei s-au disputat partidele Spania - Germania şi Polonia - Ungaria.
Clasament
1. România 2 2 0 0 69-60 4
2. Germania 1 1 0 0 32-26 2
3-4. Spania 1 0 1 0 26-26 1
Ungaria 1 0 1 0 26-26 1
5. Polonia 1 0 0 1 33-38 0
6. Coreea 2 0 0 2 53-63 0
Mâine: Germania - Ungaria (15.30), Polonia - Coreea de Sud (17.30), România - Spania (19.30 - TVR 2 - în direct).
* Primele patru clasate din grupele principale se vor califica în sferturile de finală, fază în care meciurile se vor disputa în sistem eliminatoriu.