La Şcoala cu clasele I-VIII "Alexandru Roman", ieri, a fost o zi încărcată, având loc manifestările dedicate împlinirii celor 140 de ani de la înfiinţarea instituţiei. Competiţii sportive, activităţi artistice şi culturale, expoziţii de referate, lucrări, pictură, fotografii, concursuri, dar şi o întâlnire cu fostele cadre didactice care au predat în această unitate de învăţământ au fost ingredientele unei sărbători pe cinste.

 

Activităţile dedicate acestei importante întruniri au debutat cu discursul directorului şcolii, Anca Piscoi, care a vorbit despre însemnătatea acestei zile pentru elevii şi cadrele didactice ale şcolii. Evenimentul a reprezentat şi un important prilej de evocare a patronului spiritual al şcolii Alexandru Roman, fostul mare îndrumător cultural, publicist şi membru fondator al Academiei Române, unul dintre primii profesori români care a ţinut prelegeri şi a predat în limba română în Transilvania. La eveniment au fost prezenţi atât profesorii în exerciţiu, cât şi profesorii pensionari care au predat în această şcoală. De asemenea, prof. univ. dr. Marius Creţ, de la Facultatea de Litere din Oradea, a accentuat latura folosofică şi publicistică a marelui cărturar Alexandru Roman, după care Lucia Cociubei le-a adresat urări elevilor şi profesorilor, evocând cu emoţie momentele în care conducea această unitate de învăţământ. Din agenda de ieri nu au lipsit prezentările power-point, câteva scenete, concursul de dansuri şi cântece populare, concurs de perspicacitate etc. "Cu acest prilej am dorit să marcăm dubla semnificaţie a evenimentului, atât împlinirea a 140 de ani de la înfiinţarea şcolii, cât şi 183 de ani de la naşterea patronului spiritual al şcolii, Alexandru Roman, motiv pentru care am invitat actuali şi foşti profesori care au predat la şcoala orădeană", a precizat Gheorghina Lemnian - coordonatoarea activităţilor.

 

Alături de elevi, actuali şi foşti profesori, la eveniment au mai fost prezenţi Ilie Crăciun, inspector şcolar general adjunct în cadrul ISJ, prof. univ. dr. Marius Creţ, de la Facultatea de Litere din Oradea, conf. univ. Liviu Dărăban, de la Institutul de Fizică Atomică din Cluj-Napoca.