Un cetăţean moldovean, care încerca să treacă ilegal graniţa la Vama Borş, a fost împuşcat în şold de poliţiştii de frontieră bihoreni, după ce a încercat să fugă şi nu s-a supus somaţiilor acestora, starea bărbatului fiind stabilă.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră (PFR), Fabian Bădilă, a declarat, ieri, că bărbatul se afla, împreună cu mai multe persoane, într-un taxi oprit pentru un control de rutină la Vama Borş. În momentul în care poliţiştii de frontieră au început controlul documentelor, pasagerul de pe scaunul din dreapta şoferului, un cetăţean din Republica Moldova, a deschis portiera şi a luat-o la fugă. Bărbatul a refuzat să se supună somaţiilor poliţiştilor de frontieră, care au plecat în urmărirea lui, astfel că aceştia au fost nevoiţi să tragă şase focuri de armă în plan vertical. Pentru că bărbatul a continuat să fugă, poliţiştii au tras trei focuri de armă în zona picioarelor acestuia. Un glonţ l-a lovit pe fugar în şold, acesta fiind transportat de urgenţă la spital. Starea bărbatului este stabilă. Asupra lui poliţiştii au găsit o carte de identitate bulgărească, falsificată. Alte două persoane aflate în taximetrul oprit la vamă, de asemenea, cetăţeni moldoveni, sunt cercetate în acest caz.