Aproximativ 30 de companii și organizații recrutează sâmbătă, 18 martie, la Târgul de Cariere Oradea, care va avea loc la Lotus Center. Companiile și organizațiile vor organiza mini-interviuri, competiții, workshopuri și seminarii adresate celor interesați de creștere profesională și de noi oportunități de carieră.

 

„Companiile pregătesc mini-interviuri pentru candidați, vom avea concursuri și treasure hunt, dar aducem și Standul de Demisii, locul unde participanții decid dacă locul de muncă actual e cel potrivit pentru ei și unde primesc consiliere profesională”, spune Corina Brândușan, PR Managerul Târgului de Cariere (TdC).

Târgul de Cariere va reuni companii care caută colegi în domenii precum inginerie, auto & automotive, servicii, producție, retail, telecomunicații, logistică, industria alimentară, servicii financiare, resurse umane și altele. Sunt căutați atât candidații care au experiență, cât și tinerii care acum vor să facă primii pași în carieră.

„În România, Inteva a deschis două fabrici: la Salonta şi Oradea. Fabrica din Salonta şi-a început activitatea în 2007 şi are peste 700 de angajaţi, iar fabrica din Oradea a început producția în 2015 şi are peste 200 de angajaţi. Inteva produce încuietori auto şi macarale de geam – la Salonta, precum şi parasolare pentru plafoanele maşinilor – la Oradea”, afirmă reprezentanții Inteva Products.

Compania Corporative Consulting caută la târg agenți de turism, directori economici, manageri de producție, ingineri, IT-iști și agenți de vânzări, în timp ce Faist Light Metals angajează specialiști recrutare, consilieri, manageri de proiect, sudori, administratori personal și altele.

Parteneri instituționali: Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Oradea și Universitatea din Oradea.

Organizatorii TdC pregătesc premii și surprize pentru participanți. Astfel, cei care vor dona în cadrul târgului pentru susținerea cercetării în România au ocazia să câștige un weekend la Poiana Brașov, abonamente la UNTOLD festival și vouchere la Street Food Festival, iar cei care participă la Treasure Hunt pot obține cărți de dezvoltare personală și profesională.

În plus, în cadrul TdC va fi amplasat Standul de Demisii, locul unde candidații vor putea discuta cu recrutorii despre viața lor profesională și vor putea decide dacă jobul lor actual e cel potrivit pentru ei.

Târgul de Cariere Oradea are loc sâmbătă, 18 martie 2017, la Lotus Center, iar accesul este liber. Toate detaliile despre Târgul de Cariere și oportunitățile profesionale sunt pe www.targuldecariere.ro.