Forţele aeriene ruse au efectuat în centrul Mării Negre un exerciţiu care simula distrugerea unor nave militare americane ancorate în Portul Contanţa, afirmă surse din cadrul serviciilor secrete ucrainene.

 

„Conform Agenţiei ucrainene pentru Informaţii Militare, armata rusă a efectuat un exerciţiu militar pe 8 iunie, în spaţiul aerian din centrul Mării Negre”, a declarat un oficial din cadrul instituţiei, Vadim Schibiţchi.

„Exerciţiul a constat în simularea distrugerii grupului naval NATO condus de distrugătorul american USS Porter în timp ce navele ar fi staţionate în Portul Constanţa (România)”, a precizat Vadim Schibiţchi.

„La exerciţii au participat patru bombardiere Tupolev Tu-22M3 din Divizia 22; avioanele au fost dotate cu rachete antinavă şi au simulat lansarea acestora. Bombardierele au fost escortate de patru avioane de vânătoare Suhoi Su-27”, a precizat Vadim Schibiţchi.

„Astfel de acţiuni au o importanţă specială pentru Federaţia Rusă în perspectiva summitului NATO de la Varşovia, unde se va discuta despre securitatea în regiunea Mării Negre”, a subliniat oficialul ucrainean.

Distrugătorul american USS Porter va face o escală în Portul Constanţa, la finalul căreia, săptămâna viitoare, va participa şi la o serie de exerciţii în comun cu nave şi marinari militari români. Potrivit Statului Major al Forțelor Navale, distrugătorul american va sosi, vineri, în Portul Constanța, unde va face o escală până pe 12 iunie, în timpul căreia sunt planificate antrenamente secvențiale pentru exersarea procedurilor standard de comunicații. De asemenea, în această perioadă oficialii militari americani vor avea o întâlnire cu comandantul Flotei, iar membrii echipajului vor vizita Muzeul Marinei Române. Săptămâna viitoare, în perioada 13-17 iunie, Forțele Navale Române și Marina Militară a Statelor Unite vor desfășura o serie de exerciții pe mare, pentru exersarea procedurilor standard, în vederea dezvoltării interoperabilității dintre forțele navale române și cele americane.