Arena Voinţa va găzdui în acest sfârşit de săptămână ultimul turneu de tenis de câmp din acest an. "Trofeul Municipiului Oradea Optimedia-Adeplast", preconizat să se desfăşoare de mâine până vineri, este cel de-al optulea concurs organizat în 2005 pe terenurile acestei baze sportive. Organizatorii, CS Voinţa Oradea şi Primăria Oradea, mizează pe prezenţa a peste 100 de sportivi din întreaga ţară. Bihorul va fi reprezentat de sportivi din Oradea, Ştei şi Beiuş. Turneul, inclus în calendarul Federaţiei Române de Tenis, este de categoria a IV-a şi se adresează tenismanilor de la categoriile de vârstă 10, 12, 14, 16 şi 18 ani, fete şi băieţi. Bugetul competiţiei este mai mult decât generos, peste 120 de milioane lei vechi, asigurat de executivul local, cei doi parteneri oficiali (Optimedia şi Adeplast) şi de o serie de sponsori (Bieltex - Sorry, Grandhill, Congips, Prod Conf R-line - principali; Mairtec, Vexa Shoes, Curpaş-Impex, Cabinet Notarial Marinela Baba, Perind - secundari). Fondul de premiere depăşeşte 60 de milioane lei, iar sportivii clasaţi pe primele locuri vor fi recompensaţi cu bani, echipament sportiv, cupe şi diplome. Clujeanul Ioan Mărginean va avea calitatea de arbitru principal, iar orădeanul Mucenic Chirilov a fost desemnat director de concurs.