Andrei Mlendea, favorit la dublu Turneul ITF "Ţiriac Trophy", ce se desfăşoară la baza "Sănătatea", a ajuns în faza jocurilor de pe tabloul principal. În acest an, întrecerea reuneşte la start atât sportivi români, cât şi tenismani din numeroase ţări europene şi de peste Ocean, cum sunt Ungaria, Germania, Spania, Marea Britanie, Finlanda, Croaţia, dar şi India, Australia sau Argentina. După disputarea celor 17 etape, turneul de la Oradea este evenimentul care încheie circuitul naţional "Ţiriac Trophy". Din păcate, doi reprezentanţi orădeni au spus adio întrecerii încă din turul preliminar. În cursă a mai rămas Andrei Mlendea, care, în primul tur, îl va întâlni pe maghiarul Bal?zs Gy?rgy (favoritul numărul 7). Alţi sportivi români prezenţi la eveniment sunt Horia Tecău (favoritul numărul 3), care va juca cu spaniolul Manuel Bolanos Salvador, respectiv Andrei Cruciat, care va avea o misiune dificilă, evoluând împotriva favoritului numărul 1, croatul Skenderovik Viekoslav. De remarcat că pe tabloul de 32 se găsesc 17 sportivi români. La dublu sunt prezente pe tabloul principal două perechi orădene, Bogdan Sturzu - Bogdan Bot şi Răzvan Berdea - Rareş Bot, în timp ce favoritul numărul 1 este cuplul Andrei Mlendea (Oradea) - Adrian Barbu (Bucureşti). "Sper ca acest turneu să fie la fel de bine primit ca cel de fete, "Năstase Trophy", desfăşurat nu cu mult timp în urmă tot aici la Oradea. Este o bună ocazie mai ales pentru Andrei Mlendea să joace în faţa propriilor susţinători, chiar îmi aduc aminte că în urmă cu un an evoluţia lui a fost foarte bună în cadrul etapei de la Oradea. Cât despre organizare, consider că, după un început puţin mai greu, sperăm ca, o dată cu depăşirea primelor etape de concurs, să beneficiem de un mai mare sprijin şi din partea autorităţilor locale. Există o pasiune pentru tenis, aici la Oradea, ceea ce ne face să credem că şi autorităţile locale vor avea o mai mare implicare în organizare. Dorinţa noastră e ca şi la anul să organizăm ambele turnee, cel de fete şi cel de băieţi, şi, chiar în limita posibilităţilor, să angrenăm şi alte baze sportive din municipiu în găzduirea unor turnee naţionale. Pentru aceasta este însă nevoie de o mai mare implicare a unor sponsori locali, care să pună la punct şi alte baze sportive, ca de exemplu Precon, şi să lărgim astfel posibilităţile de organizare a turneelor", a precizat Dumitru Bucur, arbitrul principal al turneului. Veselina Doneva (Bulgaria) este supervizorul concursului din partea Federaţiei Internaţionale de Tenis. Premiile puse la bătaie de organizatori însumează 10.000 de dolari, banii fiind asiguraţi de reprezentanţii municipalităţii. Câştigătorul turneului va fi recompensat cu 1.300 de dolari. Finalele vor avea loc sâmbătă, la dublu, şi duminică, la simplu. Cum preşedintele COR, Ion Ţiriac, se va afla azi în Bihor, este foarte probabil ca el să facă o scurtă vizită şi la Baza Sănătatea.