Elizabeth Taylor, în vârstă de 78 de ani, s-ar putea căsători a noua oară, cu impresarul Jason Winters, în vârstă de 49 de ani, cu care are o relaţie de aproape trei ani.
Presa americană scrie că Elizabeth Taylor s-a logodit cu iubitul ei, Jason Winters, de la agenţia de impresariat artistic Sterling Winters Management. "Nu este niciun secret că ei sunt împreună de mult timp şi se iubesc, aşa că nu ar fi o surpriză dacă ar fi logodiţi. Însă acum ţin această veste doar pentru ei", a declarat o sursă apropiată cuplului. Dacă speculaţiile despre viitoarea căsătorie se vor dovedi adevărate, Jason Winters va deveni cel de-al nouălea soţ al lui Elizabeth Taylor. Actriţa şi-a câştigat celebritatea la 12 ani, cu rolul din filmul "Vis de glorie" (1944). Recompensată cu două premii Oscar, pentru "Butterfield 8" (1960) şi "Cui îi e frică de Virginia Woolf?" (1966), Taylor a fost căsătorită de opt ori - de două ori cu actorul Richard Burton. Primul soţ al lui Taylor a fost moştenitorul lanţului hotelier Hilton, Conrad "Nicky" Hilton. Actriţa s-a căsătorit apoi cu actorul britanic Michael Wilding, în 1952, cu care a avut doi fii, Michael şi Christopher. Printre foştii soţi ai lui Elizabeth s-a numărat şi tatăl lui Carrie Fisher, Eddie. Ultimul său mariaj, cu muncitorul în construcţii Larry Fortensky, a durat cinci ani şi s-a încheiat în 1996.