În 24 iunie 2017, aniversăm 193 de ani de la nașterea Eroului Național Avram Iancu și îi comemorăm pe martirii noștri, Horea, Cloșca și Crișan și pe românii uciși în războiul civil din Transilvania în anii 1848-1849.

 

Facem acest demers îndeosebi pentru acei ce s-au opus cu arma la unirea Transilvaniei cu Ungaria, proclamată întâi la Budapesta (martie) și apoi în Dieta de la Cluj (mai) - 1848.

„Ce a urmat, se știe. E prima noastră afirmare a ideii de libertate politică, cea dintâi campanie ostășească în războiul de neatârnare. Avocatul Avram Iancu a pledat cu sabia în mână cauza românismului. Prefectul de lănceri întors între moții lui s-a dovedit un strălucit șef militar. Ca împinși de o chemare magică, i-au roit împrejur ciubărarii și ciobanii în văile Crișului și ale Arieșului. S-au  aprins focuri pe culmi, a început să sune tulnicul de brad, s-au pornit carele Iancului de care plânge și azi poezia populară și tunurile de lemn au fost urcate pe vârfuri la trecători. Agerul prefect, frumos, drept și încrezător crai al munților, se ivea pretutindeni pe calul lui alb ca un zeu al luptei. Prestigiul lui personal întreținea și coeziunea și disciplina acestei armate de țărani. Cele două invazii ungurești în muntii Abrudului, sugrumate în sânge subt cutropirea moților, au arătat la ce grad de conștiință cetățenească se ridicaseră iobagii Ardealului și ce bloc de granit erau piepturile lor. Toată vremea Iancu a fost comandantul necontestat, adorat de mulțime. Oastea lui n-a cunoscut o clipă de înfrângere. Armatele imperiale au fost bătute de rebelii unguri, prințul Windischgraetz a fost alungat de Kossuth peste granița Ungariei, baronul Puchner cu austriecii lui bine înarmați au fugit din fața lui Bem la Râmnicul Vâlcei, când în Munții Abrudului flamura noastră fâlfâia triumfătoare. În acest timp, de aproape doi ani, când Avram Iancu a desfășurat o acțiune proprie fără nici un ajutor din partea autorităților militare imperiale copleșite de o frică meschină, eroul de la Fîntînele paralel cu mișcarea armată avea și o imensă activitate politică. Cuibul lui de stânci devenise focarul redeșteptării naționale românești de pretutindeni. Fie că îndruma linia de conduită a tovarășilor săi din comitetul național, sau primea emisarii guvernului de la Dobrițin, fie că urmărea planurile Curții de la Olmutz, Iancu concentra atunci destinele neamului în mâinile lui”( Octavian Goga - Mustul care fierbe, pag 223).

Pentru a rememora acele evenimente și a cinsti faptele oamenilor ce s-au jertfit dar și pentru a ne lămuri cu vremurile pe care le trăim, Societatea Cultural Patriotică „Avram Iancu” Oradea în parteneriat cu Primăria Municipiului Oradea, Direcția Județeană pentru Cultură Bihor, Garnizoana Oradea, în colaborare cu Universitatea Oradea, Muzeul Țării Crișurilor, Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”, Asociația Pro România Europeană, Uniunea Vatra Românească, filiala Bihor, Asociația Naționala a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere „General Traian Moșoiu” Bihor, Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” Bihor, Asociația Națională a Cavalerilor de Clio și Fundația Culturală „Cetate Durgheu”  a organizat o serie de manifestări.

Invităm cu drag oamenii cetății în ziua de Sânzâiene (24 iunie) să fim împreună la următoarele evenimente: 

09.30-12.30 - Simpozion, „Identitate Națională și Globarizare”, coordonator prof. univ. dr Mihai Drecin. Lansarea revistei „Identitatea Națională” - lector univ. dr. Laza Ioan, la sala „Florica Ungur”, Piața Ferdinand, nr 4, Oradea;

13.00-14.00 - Ceremonial militar religios la bustul Eroului Național Avram Iancu, Parcul Traian, Oradea.

Într-o vreme când asupra caracterului național al statului român, a actului Marii Uniri, însăși a personalității lui Avram Iancu se încrucișeaza idei rătăcite, suntem în stare să răspundem cu demnitate și apăsat că aceste erezii nu ne cutremură și nu ne sperie.

Vom avea ocazia de a ne împărtăși cu simpatizanți noștri, părerile unor mari personalități sau ceva mai modeste, începând cu noi, continuând cu mediul academic, până la Parlamentul European.

 

„Mergeți cu poporul de vreți să nu rătăciți” (Simion Bărnuțiu)

Avem dreptul să cerem mai multă decență pentru eroii noștri și pentru jertfa lor. Într-o Europă unită vocile stridente ale separatismului nu mai au șansă. Avram Iancu nu a nutrit nici o clipă ură împotriva semenilor: „Unicul dor al vieții mele fiind să-mi văd națiunea mea fericită!”

Mergeți prin Ardeal și veți constata că nici un român nu are mai multe monumente (statui, busturi, plăci comemorative) nume de instituții, asociații, societăți, străzi precum Crăişorul Munților.

Încă în viață poporul l-a considerat o legendă. Chiar după căderea sa, în loc să scadă, prestigiul a urmat o cale ascendentă, până la idolatrizare.

„Zeci de ani s-a plimbat mortul viu pe poienile dintre brazi, peste mormintele unde dormeau lăncierii lui. Desculț, zdrențăros ca un rege Lear rătăcea Craiul Munților, cea mai înfricoșătoare icoană a dărăpănării unui popor chinuit. Pe la târguri sau pe câte o culme de deal se ivea făptura lui pribeagă. Moții alergau la el să-i atingă genunchii ca pe niște moaște și zdrențele lui ca o binecuvântare. Avram Iancu scotea un fluier de cireș și cânta marșul lui: „Astăzi cu bucurie, românilor veniți/ Pe Iancu în câmpie cu toți să-l insoțiți!” Țăranii știau cântecul atât de bine. În cadențele lui bătuseră pe hatmani și zdrobiseră odinioară legiunea cu chivărele cu cap de mort. Ca un cor din tragediile lui Sofocle înconjurau pe titanul căzut și plângeau...

Într-o zi l-au găsit mort pe o bancă, cu fața întoarsă spre cer și l-au îngropat subt Gorunul lui Horea la Țebea, cu o piatră albă la căpătâi, într-o groapă împrejmuită cu zăbrele sărace. Gorunul îl plouă de atunci cu frunze, țăranii îl cântă în balade la coarnele plugului, iar istoria noastră învață din religia lui„ (Octavian Goga – Mustul care fierbe)

„Astăzi cu bucurie, românilor veniți” să-i aducem o floare a respectului și recunoștinței.

Președintele Societății Cultural Patriotice Avram Iancu, filiala Oradea

col (r) Grigore BARTOȘ