Confruntări au avut loc ieri la Pireu, marele port al Atenei, între peste o mie de agricultori cretani şi forţele de ordine, care au folosit gaze lacrimogene pentru a-i dispersa, au anunţat surse din cadrul poliţiei, citate de AFP.

Incidentele au început după ce agricultorii, care se pregăteau să iasă din port pentru a merge să protesteze în centrul capitalei elene faţă de preţurile, considerate prea mici, ale produselor lor, au fost încercuiţi de o parte a forţelor de ordine, care i-au împins în port. Ciocniri violente au avut deja loc luni între poliţişti şi agricultorii cretani, sosiţi ieri dimineaţa din Creta cu tractoare la bordul a două feriboturi, pentru a manifesta în faţa Ministerului Agriculturii din Atena. Luni, mai multe persoane au fost rănite uşor şi alte patru au fost arestate, după ce agricultorii au încercat să forţeze un baraj al poliţiei, care a recurs la gaze lacrimogene. Mobilizarea agricultorilor cretani se înscrie în cadrul manifestaţiilor agricole care afectează ţara de peste două săptămâni.