Medvedev, în vârstă de 42 de ani, va fi candidatul partidelor Rusia Unită, Rusia Dreaptă, Partidului Agrar şi al Forţei Cetăţeneşti, a declarat Boris Grizlov, preşedintele formaţiunii Rusia Unită, citat de RIA Novosti. Preşedintele Vladimir Putin, citat de Interfax, a afirmat că susţine "complet această candidatură". Boris Grizlov anunţase anterior că Rusia Unită îşi va alege candidatul în cadrul unui congres de la 17 decembrie. "Această problemă va fi analizată la 17 decembrie", declarase el. "Candidatul care va fi anunţat la 17 decembrie va putea obţine cât a obţinut şi formaţiunea Rusia Unită (la legislative) şi va câştiga încă de la primul tur", explicase oficialul. Partidul Rusia Unită a obţinut 64,3 la sută dintre voturi în scrutinul legislativ de la 2 decembrie.