Evenimentul a avut loc aseară, la Mănăstirea Franciscană "Maica Domnului", fiind inclus în programul Campaniei judeţene de prevenire a violenţei în familie şi în şcoală, care s-a derulat la Oradea în perioada 2-6 martie.

Genericul sub care s-a desfăşurat această manifestare este următorul: "Şi noi, care mulţi suntem, suntem un trup în Christos", pasaj biblic: 1 Corinteni 12/12, propus de femeile din Papua Noua Guinee. Cu acest prilej, mesajul biblic a fost transmis de către Balogh Margareta, preşedinta Centrului de Misiune Reformată din Budapesta, reprezentanta Bisericii Reformate din Ungaria. Având invitaţi preoţi din partea tuturor cultelor religioase, evenimentul s-a dorit a fi o rugăciune împreună pentru pace şi bună înţelegere, pentru eliminarea violenţei asupra femeilor şi copiilor, a crimelor şi traficului de persoane, manifestarea fiind inclusă în cadrul Campaniei judeţene de prevenire a violenţei în familie şi în şcoală, care s-a desfăşurat, pe parcursul mai multor zile, la Oradea. Evenimentul a fost marcat ieri şi la Şcoala cu clasele I-VIII-a "Gaspar Andras", din Biharia, coordonator fiind Vad Marta, directoarea instituţiei. Au participat elevi, cadre didactice, precum şi comunitatea creştină din comună.

Organizatorii evenimentului au fost: Forumul Ecumenic al Femeilor Creştine din România, prin preotul reformat Vincze Judit, consilier episcopal, respectiv Uniunea Femeilor - Bihor Oradea, prin Mioriţa Săteanu, preşedinte.