La sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor a avut loc, ieri, lansarea volumului "Multiculturalitate în Spaţiul Românesc", la care au participat reprezentanţi ai Consiliului Judeţean, ai Prefecturii, Primăriei, ai Casei Corpului Didactic şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean. Volumul a apărut cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Bihor, la editura Casei Corpului Didactic.
Cartea este o sinteză a celor mai repezentative lucrări prezentate în cadrul simpozionului naţional intitulat "Multiculturalitate în spaţiul românesc", care s-a desfăşurat în perioada 22 - 23 mai 2008, la Oradea, în cadrul Zilelor Casei Corpului Didactic. Iniţiativa şi organizarea simpozionului au aparţinut inspectorilor şcolari Elisaveta Roşu şi Florin Negruţiu şi a beneficiat de prezenţa unor reprezentanţi importanţi din cadrul Ministerului Educaţiei. Majoritatea lucrărilor prezentate în carte evidenţiază importanţa promovării multiculturalismului în rândul elevilor, dar şi al comunităţii locale. De asemenea, lansarea acestui volum a beneficiat de sprijinul Episcopiei Ortodoxe, care a declarat anul 2009 ca fiind anul "Episcop Roman Ciorogariu" - personalitate marcantă în spiritualitatea şi culturalitatea românească şi europeană". Această manifestare culturală poate fi considerată ca fiind o primă activitate dedicată memoriei cunoscutului episcop orădean. Totodată, Episcopia, Inspectoratul Şcolar, dar şi alte instituţii au în vedere desfăşurarea pe parcursul întregului an a diverse activităţi în memoria episcopului.