Conform legislaţiei în vigoare, Ministerul Economiei şi Comerţului administrează fondurile de participare a agenţilor economici sub pavilion naţional, la târgurile şi expoziţiile internaţionale, în vederea promovării exportului de produse româneşti pe pieţele ţintă. În acest sens, operaţiunile de încheiere, finanţare şi derulare a contractelor de prestări servicii pentru realizarea acţiunilor respective revin Centrului Român pentru Promovarea Comerţului. În baza actelor normative, Ministerul Economiei şi Comerţului (MEC) suportă, parţial sau total, din fonduri de la bugetul statului, cheltuielile privind participarea la târguri şi expoziţii internaţionale a agenţilor economici sub pavilion naţional. Astfel, din cheltuielile cu transportul şi cazarea pentru un participant de la fiecare expozant, statul suportă 50%, la nivelul baremurilor stabilite pentru instituţiile publice. Suportarea totală, de la bugetul de stat, a cheltuielilor agentului economic participant la târguri şi expoziţii internaţionale se face pentru: transportul şi manipularea exponatelor, mostrelor şi materialelor publicitare, pentru formalităţile vamale aferente acestora; depozitarea ambalajelor aferente exponatelor pe perioada acţiunii promoţionale; închirierea, construirea şi/sau amenajarea spaţiului expoziţional, transportul materialelor aferente; cheltuielile generale pe perioada de desfăşurare a acţiunilor promoţionale; cheltuielile de reprezentare şi de protocol, de deplasare pentru persoanele care organizează şi coordonează acţiunile, inclusiv a unui reprezentant din partea patronatului de ramură sau a asociatei profesionale care contribuie la realizarea acţiunii respective; cheltuielile pentru materialele publicitare, de prezentare şi promovare cu caracter economic general şi pentru mediatizarea prezenţei româneşti la acţiunile promoţionale. Tot suportare totală de la bugetul de stat se face şi pentru cheltuielile aferente comisionului prevăzut în contractul încheiat cu societatea organizatoare a pavilioanelor naţionale, standurilor specializate pe produse şi miniexpoziţii, dar şi pentru alte cheltuieli ce se justifică a fi alocate în scopul realizării târgurilor şi expoziţiilor internaţionale, dar cu aprobarea ordonatorului de credit. Firmele interesate să participe la târguri şi expoziţii internaţionale se vor adresa la Ministerului Economiei şi Comerţului sau, după caz, Centrului Român pentru promovarea comerţului, cu maximum 6 luni înainte de la data organizării târgului sau a expoziţiei internaţionale şi plăteşte o garanţie de participare. Cât priveşte târgurile şi expoziţiile internaţionale din anul 2007, firmele bihorene interesate se pot adresa Camerei de Comerţ şi Industrie Bihor care deţine această planificare şi vă poate oferi detaliile necesare. De asemenea, accesând site-ul puteţi obţine şi mai multe informaţii. De pildă, în 2007, sunt programaate 60 de târguri şi expoziţii internaţionale în 24 de ţări. Cele mai multe târguri şi expoziţii fiind în Germania (11), Franţa (8), câte 4 - în Rusia, Italia, Spania, Statele Unite ale Americii şi în Emiratele Arabe Unite, apoi Marea Britanie (3), Turcia (2), iar printre alte ţări organizatoare se află, spre exemplu, China, Canada, Olanda, Danemarca, Norvegia, Tunisia... Primul eveniment expoziţional sunt în Germania (11-14 ianuarie - Târg de ţesături), ultimul fiind în Franţa (noiembrie - Subcontractare industrială).