În decurs de o săptămână, două echipe salontane vor fi angrenate în diverse competiţii modiale. Mai întâi, la finele acestei săptămâni, oraşul Timişoara va găzdui "Cupa Eureka" la karate kyokushin, competiţie la care vor participa sportivi din mai multe ţări de pe bătrânul continent, printre care şi salontanii de la clubul Shotokan (antrenor Sandor Peter, 5 DAN). În perioada 3-5 octombrie va avea loc, la Bucureşti, Campionatul Mondial de Kempo competiţie la care vor participa sportivii de la clubul Bushido Salonta (antrenor dr. Toth Ferencz).