Calificată meritoriu la turneul final al Ligii I, rezervat echipelor satelit, CSM CSU 2 Oradea  este cras dezavantajată de decizia federaţiei de a schimba data turneului Final 4, programat în aceeaşi perioadă cu meciul trei al finalei mari al Ligii Naţionale.

În condiţiile în care BCM U Piteşti, Dinamo şi Steaua vor alinia echipe cu jucători proveniţi de la echipa mare, Oradea este nevoită să trimită la Piteşti o echipă de juniori din care fac parte trei jucători de 20 de ani şi şapte de 15 ani. Practic, Oradea va fi singura echipă de la Final 4 fără niciun senior în teren şi asta numai datorită unei gafe a FR Baschet care a suprapus două competiţii la care pot participa aceiaşi jucători.            

Orădenii au fost cea mai bună echipă satelit în grupa de calificare, când au învins echipele retrogradate din Liga Naţionlă: CS Universitatea Cluj şi Timba Timişoara. Bihorenii au încheiat pe locul trei turneul semifinal şi s-au calificat în Final 4 alături de BCM U Piteşti, Steaua şi  Dinamo (aceasta din urmă reuşind să câştige competiţia din recalificări, locurile 7-12). Final 4-ul rezervat echipelor secunde va avea  loc la Piteşti, în perioada 27-29 mai, însă orădenii vor alinia o echipă de juniori, cu trei jucători care abia ce au împlinit 20 de ani: Ionuţ Mihalcea, Ionuţ  Bojani şi Alex Danciu şi alţi şapte jucători de 15 ani. Orădenii au o misiune imposibilă în condiţiile în care gazdele de la Piteşti vor putea miza pe jucători de primă mână, inclusiv internaţionali sau campioni de seniori ai României. Piteştenii vor putea alinia o echipă cu Adi Tudor (ex- Asesoft), Radu Neguţ, Lucian Chirof, Gheorghe Balmuş şi Bogdan Stăncuţ, iar Dinamo va putea juca în componenţa: Vlad Corpodean, Radu Vârnă, Mădălin Potcoavă, Radu Paliciuc şi Alex Rădulescu. Steaua, care termină mai repede finala mică a Ligii Naţionale (cu U BT Cluj), îi poate trimite la Piteşti inclusiv pe Szijarto şi Titus Nicoară, alături de Adrian Roşu sau Bogdan Popa.

Comparativ cu celelalte echipe CSM CSU 2 Oradea va fi nevoită să trimită în competiţie juniorii întrucât, în aceeaşi perioadă, se dispută meciul trei al marii finale a Ligii Naţionale între CSM CSU Oradea şi BC Mureş. În aceste condiţii antrenorul Alin Cureş nu va putea miza la turneul final pe Sergiu Pop, Cătălin Petrişor, Bobe Nicolescu, Silviu Lupusavei şi chiar Andrei Mandache, toţi având drept de joc la echipa secundă. Aşa cum bine se ştie aceşti jucători fac parte din lotul echipei mari şi se vor afla sâmbătă şi luni la Târgu Mureş pentru jocurile 3 şi 4 ale finalei Ligii Naţionale.  

Iniţial, FR Baschet a programat turneul final al sateliţilor în perioada 3-5 iunie, dată la care toţi jucătorii orădeni, menţionaţi mai sus, ar fi putut evolua, cu şanse uriaşe la titlu şi în competiţia sateliţilor. Piteştenii susţin că au cerut modificarea datei turneului final întrucât în ultima zi, în 5 iunie, sunt programate alegerile locale, iar accesul în sală ar fi restricţionat. Explicaţia nu are fundament de vreme ce piteştenii puteau organiza turneul în perioada 2-4 iunie. „Pe surse”, decizia a fost luată de federali la cererea cluburilor BCM U Piteşti şi a lui Dinamo, care au încheiat competiţia în Liga Naţională şi care ar fi fost nevoite să-şi plătescă jucătorii şi în luna iunie plus că scapă de un adversar incomod, unul de calibru în condiţiile în care Oradea ar fi fost lăsată să alinieze ce are mai bun fără a leza interesele primei echipei.