Ieri, inspectorii OJPC au distrus cantităţi însemnate de produse alimentare în cele două pieţe ale municipiului! Despre interdicţia de comercializare, în aceste zile toride de vară, a laptelui şi produselor lactate după ora 10.00 am scris. Şi nu doar o singură dată. La fel cum am scris şi despre obligaţiile pe care le au administratorii de pieţe de a face verificări legate de modul de comercializare a produselor perisabile, acum când temperatura din termometre depăşeşte 32 de grade la umbră! Şi, totuşi, iată că măsurile se lasă aşteptate! Că este aşa, o dovedeşte descinderea, în cursul amiezii zilei de ieri, inspectorilor Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor Bihor în două din pieţele municipiului nostru - Piaţa Cetate şi Piaţa Rogerius. Ce au găsit ei? Vă vom spune chiar acum! Sesizările şi reclamaţiile primite de organul de control din partea consumatorilor pe marginea subiectului s-au dovedit a fi absolut întemeiate! La peste 30 de grade, flacoanele din plastic pline cu gustosul produs al Joianei erau oferite celor care, în ciuda tuturor avertismentelor, se încumetau să-l cumpere. Aşijderea şi cu brânza ori smântâna. La preţurile mari, ba chiar foarte mari la care producătorii oferă aceste produse (şi e suficient să ne gândim că un kilogram de brânză de vacă costă nu mai puţin de 70, ba chiar 80.000 lei kilogramul!), ne întrebăm: oare prea-vitejii cumpărători nu îşi dau seama la ce riscuri se expun? Măsura luată de inspectorii OJPC? Evident, aruncarea conţinutului flacoanelor direct la canal. Păcat de produs, dar asta este, tot mai bine decât îmbolnăviri grave... În plus, reamintim că laptele nu poate fi comercializat în pet-uri, el trebuie adus în pieţe în bidoane de 25 de litri, din aluminiu, cumpărătorul fiind cel care aduce flaconul din plastic tocmai din... propria-i cămară! La ouă, cam aceeaşi situaţie: două cofraje pline cu produsele galinacee au fost distruse pe loc în Piaţa Cetate, scăpând doar acei comercianţi care le aveau expuse spre vânzare în refrigerare. Hala de carne din Piaţa Cetate - singura autorizată! - nu oferă nici ea condiţii prea bune. Asta pentru că în ea îşi vând marfa două categorii de comercianţi: unii sunt producătorii, ceilalţi - angajaţi ai unor SRL-uri care cumpără carne de la producători şi o tranşează în acest spaţiu. Care tranşare se face tot la o temperatură de peste 30 de grade C! Pe de altă parte, refrigeratoarele existente în hală au termometre, e drept, dar ele... nu funcţionează. "Este inadmisibil ce se întâmplă! Riscul de îmbolnăvire cu carnea ce zace ore întregi într-o căldură aproape insuportabilă este foarte mare! În mod normal, ar trebui achiziţionate şi montate aici aparate de aer condiţionat care să asigure o bună ventilaţie şi condiţii civilizate!" - ne-a declarat ec. Cristiana Bigan, director executiv al OJPC. Subscriem, gândindu-ne atât la vânzătorii de carne care, în atari condiţii, îşi dezbracă halatele, nemaisuportând căldura, cât şi la cumpărătorii pe cale de a-şi da duhul, dar şi la carnea care costă - şi ea tot - foarte mult! Distruse au mai fost şi dulciuri, ciocolată, biscuiţi cu cremă, pe scurt - tot ceea ce nu poate fi vândut la temperaturi ce depăşesc limitele impuse de producători. Reamintim că, spre exemplu, ouăle trebuie să fie păstrate la 14 grade, laptele la 6-8 grade, carnea refrigerată la 4-8 grade, iar ciocolata şi dulciurile cu creme - la 8-10 grade. Aspect care, se vede treaba, "scapă" atât comercianţilor, cât şi administratorilor de pieţe. Din păcate, scapă şi acelor cumpărători care, cumpărându-le, nu au idee despre ce se poate întâmpla cu sănătatea lor! "Nu am aplicat amenzi, nu acesta a fost interesul nostru. În schimb, am distrus pe loc produsele necorespunzătoare! OJPC va întocmi un REFERAT DE NECESITATE pe care-l vom înainta forurilor competente, Primăriei şi RAPAS, pentru luarea de urgenţă a tuturor măsurilor necesare! Nu putem tolera ceea ce se întâmplă şi nu trebuie să tolereze nici cumpărătorii, ei sunt cei care pot sancţiona pe toţi acei comercianţi cărora nu le pasă de sănătatea oamenilor! Cum anume? Necumpărându-le produsele! Lansăm pe această cale o serioasă atenţionare în aceste zile caniculare de vară!" - ne-a mai declarat ec. Cristina Bigan.