Prima sală de sport din cele 13, în faţa recepţiei Sala de sport din incinta Şcolii din Sânmartin este una dintre cele 13 care se construiesc în judeţul nostru, în baza Programului guvernamental al sălilor de sport. Cât de înaintate sunt lucrările , aflăm de la primarul comunei, dl Dorel Crăciun: - În data de 22 decembrie, sala de sport va putea fi recepţionată, din punctul de vedere al constructorului, care şi-a încheiat lucrările stabilite pentru această fază. Tot atunci vor fi recepţionate şi lucrările de care răspunde conform convenţiei, administraţia locală. - Deci, Primăria ce a avut în sarcină să realizeze? - În primul rând, alimentarea cu apă, apoi canalizarea menajeră şi pluvială şi asigurarea încălzirii cu agent termic la vestiare. Sala mare va fi încălzită cu aeroterme, pe bază de gaz. Sigur că la vestiare trebuie să existe o temperatură întrucâtva constată pe parcursul unei zile de competiţie, pe când în sală temperatura se poate schimba rapid , cu puţin înaintea începerii unui meci, prin pornirea aerotermelor. - Ce probleme mai rămân de rezolvat? - Mai avem de instalat pardoseala electrică şi mobilierul sălii, acesta fiind deja licitat, iar câştigătorii licitaţiei de montare a acestor elemente sunt deja cunoscuţi. - Prin urmare acesta e doar o primă recepţie? - Prima şi cea mai importantă. În plus, s-a respectat aşa cum ne-am angajat termenul la care vom recepţiona, în această fază, sala noastră de sport. - Şi darea în folosinţă pe când o prevedeţi? - Se se va întâmpla la primăvară, atunci când se va putea realiza şi zugrăvirea definitivă şi când sălile vestiarelor, gresate şi faianţate, vor scăpa de pericolul condensului. - O ultimă întrebare: cine este constructorulşi care este valoarea investiţiei? - Constructorul acestei săli este S. C. Selina, cu care noi am colaborat într-o perfectă înţelegere. Valoarea investiţiei este de aproximativ 10 miliarde lei.