De pe capota Maybach-ului, cu sacoşa de bani, Gigi Becali devine erou pentru din ce în ce mai mulţi români. Prin ieşiri vecine cu anarhia, el scoate în evidenţă incapacitatea autorităţilor de a răspunde adecvat la crize, plasându-se într-un net avantaj în faţa sistemului. Răzmeriţa de stradă a celor câteva sute de bucureşteni din cartierul Ferentari - pe motiv că nu mai au, cu acte sau furat, curent electric - este o altă dovadă de neputinţă în faţa unei crize, fie ea şi minoră. Sunt peste zece ani de când cele cinci blocuri-problemă din zona Zăbrăuţi constituie epicentrul unor tulburări sociale minore, care au de-a face cu stomacul, nicidecum cu rasa sau ideologia. Oameni din blocurile din Zăbrăuţi au fost toleraţi încă de când s-au instalat, ilegal, în garsonierele ridicate dar neterminate de Ceauşescu. În 17 ani, nimeni nu a fost în stare fie să dărâme blocurile buclucaşe, fie să-i gonească pe cei aciuaţi acolo, fie, în fine, să le transforme garsonierele din hrube în case de om, cu utilităţi şi toate cele necesare. Lăsaţi în plata Domnului atâţia ani, oamenii fără stăpân s-au adaptat şi au inventat noi reguli sociale. Acoperiţi de faptul că nu au cu ce să se încălzească sau cum să-şi îmbăieze copii, oamenii au recurs la măsura aflată cel mai la îndemână: şi-au luat câţiva metri de cablu, au legat nişte papuci, s-au urcat pe stâlpul de electricitate şi gata treaba. Unii au mai şi murit în temerarele căţărări pe stâlpi, dar fără folos, pentru că nimeni nu i-a băgat în seamă nici măcar atunci. Lucrurile ar fi rămas aşa mult şi bine, căci nimeni nu avea curaj să pună ordine în cartier, din cauza apucăturilor locuitorilor. Problema însă a apărut atunci când, la venirea iernii, suprasolicitarea reţelei din cauza furturilor de curent a făcut probleme şi în afara acestuia. Sătui de reclamaţiile oamenilor cu facturile la zi, dar rămaşi fără computere, congelatoare sau centrale de apartament, angajaţii CONEL, devenit Electrica, şi-au luat inima în dinţi şi le-au băgat hoţilor foarfeca în firele trase ilegal. Ce a urmat s-a văzut pe la toate televiziunile. Ca de fiecare dată în ultimii ani, în faţa unei probleme aparent minore, instituţiile statului au intervenit în forţă pentru a-i calma pe oameni şi vor face o comisie. Evident, se dispun anchete pentru "evaluarea exactă a situaţiei", chiar dacă lucrurile sunt clare ca lumina zilei. După "analiza atentă" a rezultatelor, se face un proiect de investiţie în infrastructura Electrica din zonă. Abia apoi se trece la treabă. Asemenea reflexe ascund teama de asumare directă a responsabilităţii, la fel ca şi explicaţiile cu iz vag legislativ ale unui primar agramat, care a trecut pe-acolo doar în campanie, când le-a împărţit amărâţilor cărţi de alegător, cu tiparul cald încă, câteva sticle de ulei sau pungi cu făină şi, după unii, chiar şi bani. Momeală clasică pentru un vot cum trebuie. La fel de vizibilă ca răzmeriţa din Ferentari a fost însă antiteza între pantomima autorităţilor şi acţiunea decisă, în forţă, a lui Becali. Revolta spontană a fost momentul nimerit pentru apariţia lui Becali în mulţimea răzvrătită. Brusc, Vanghelie s-a transformat din idol în piaza rea pentru amărâţii din Zăbrăuţi, care au virat de la el către "statuia" Becali. În lumina reflectoarelor mass-media, care i-au luminat mărinimia, el a promis, în câteva cuvinte, că plăteşte consumul de curent al hoţilor şi, în plus, dă un ban pentru cablarea "pe bune" a oamenilor cu copii îngheţaţi acasă. Rezolvând pe moment dezordinea din Ferentari, "zeul" Becali, călare pe limuzină şi cu banii în sacoşă, i-a făcut de râs pe cei a căror meserie este tocmai rezolvarea conflictelor sociale, după metode legale. Dacă Marian Vanghelie, Mioara Mantale şi alti oameni de la primărie si prefectură au dormit liniştiţi noaptea trecută, au greşit. Pentru că episodul Zăbrăuţi a fost o nouă cărămidă pusă la consolidarea mitului supradimensionat al lui Becali. Aruncatul chibzuit cu bani, ceva teatru la momente oportune şi mai ales impotenţele cu repetiţie ale autorităţilor îl pot face pe Becali să fie, în ochii multora, cel puţin o soluţie pentru apucatul frâielor ţării, dacă nu chiar un "al doilea semn de la Dumnezeu", după Isus Hristos, aşa cum spunea un amărăştean din Ferentari, fără dinţi şi fără curent.