La această dată, suma reprezentând subvenţia, din 2007, pentru medicamente a fost achitată integral apicultorilor bihoreni - 32154 de lei, conform documentaţiei deupusă la Sucursala Bihor a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA).
Cât priveşte subvenţia pentru cantitatea de miere pe care apicultorii bihoreni au livrat-o la unităţi procesatoare autorizate, ea nu a mai fost plătită din luna septembrie 2007. "Acum s-a virat suma de 92.000 lei, am aflat de la dl. ing. Ioan Fetea, vicepreşedintele Filialei Bihor a Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România, însă nu se poate spune că s-a ajuns la zi cu plata acestei subvenţii". Este vorba de o restanţă de 12000 de lei, sumă rezultată de la ultima documentaţie înaintată la APIA Bihor şi pentru care se speră că, până la finele lunii februarie, se va onora integral.
Ca răspuns la întrebările primite de la mai mulţi apicultori din judeţ, şi în 2008 se continuă sistemul de acordare a subvenţiilor pentru acest sector de activitate, în aceleaşi condiţii care au fost în anul precedent, ni s-a precizat de către domnul Ioan Fetea.