De câţiva ani buni, Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" este ameninţată cu evacuarea din clădirea Palatului Episcopal. Recent, Episcopia Română Unită cu Roma a trimis o somaţie prin intermediul căreia solicita eliberarea, în cel mai scurt timp posibil (până la sfârşitul lunii martie 2004), a tuturor spaţiilor pe care biblioteca le mai are în folosinţă în imobil, având în vedere că se intenţionează efectuarea unor lucrări de construcţie şi de reabilitare a clădirii. În 30 septembrie 2002, s-a încheiat un proces-verbal de predare-primire a unor spaţii, între Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" şi Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Oradea. Acest act a fost încheiat ca urmare a discuţiilor comune, începute din toamna anului 2000, privitoare la eliberarea în etape a spaţiilor ocupate, în regim de închiriere, de către Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" în Palatul Episcopal, cât şi ca urmare a încheierii lucrărilor de amenajare a spaţiului din clădirea pusă la dispoziţie de către Primăria şi Consiliul Local Oradea. La acea dată s-a căzut de acord asupra eliberării, în continuare, a clădirii de către chiriaş, dar în măsura în care se va găsi spaţiul necesar pentru Biblioteca Judeţeană, până atunci proprietarul şi chiriaşul urmând să împartă locaţia în condiţii de bună vecinătate şi înţelegere. Această "bună vecinătate şi înţelegere" s-a menţinut doar până în 8 martie 2004, când Episcopia Română Unită cu Roma a trimis Bibliotecii Judeţene o somaţie solicitând eliberarea în cel mai scurt timp posibil a tuturor spaţiilor pe care le mai are în folosinţă în imobil. Din dorinţa de a prelungi termenul de evacuare, conducerea Bibliotecii Judeţene a dorit să încheie un nou contract de închiriere cu Episcopia, însă aceasta nu a fost de acord. În data de 15 martie, Episcopia Greco-Catolică a trimis a doua somaţie, motivând "că există pericolul producerii unor accidente generate de desprinderile de tencuială de pe pereţi". Ca răspuns la somaţie, în 17 martie 2004, Biblioteca Judeţeană a informat Episcopia cu privire la imposibilitatea mutării fondului de carte din clădire la data stabilită, deoarece nu există spaţiu disponibil şi timpul este prea scurt. "După cum se ştie, mutarea fondului de carte al unei biblioteci nu se poate realiza în câteva săptămâni, ci necesită un timp mult mai îndelungat. De aceea, este practic imposibilă respectarea termenului limită impus de către Episcopie", ne-a declarat Constantin Mălinaş, directorul instituţiei. Rămâne de văzut, aşadar, dacă Episcopia Greco-Catolică va manifesta înţelegere sau nu pentru situaţia deloc plăcută cu care se confruntă instituţia de cultură bihoreană.