Ucraina a sărbătorit ieri 18 ani de la proclamarea independenţei sale, în 1991, pe ruinele URSS. Cu această ocazie, în piaţa centrală a Kievului a avut loc o paradă militară, la care a participat întreaga conducere politică a ţării, relatează Interfax-Ukraina şi Unian.

 

La sol, în faţa tribunei oficiale şi a numeroşilor spectatori au defilat, în dispozitiv, militari din diferite genuri de arme, iar în văzduh, avioane militare şi civile au realizat zboruri demonstrative ce au tăiat respiraţia celor prezenţi. Modele de tehnică militară au fost amplasate în centrul capitalei ucrainene, astfel ca orice doritor să poată lua cunoştinţă cu ce fel de echipamente este înzestrată armata Ucrainei. Fundalul muzical al paradei militare a fost asigurat de 18 orhestre ale armatei ucrainene. Ceremoniile ocazionate de Ziua Independenţei au debutat însă cu o slujbă religioasă la Catedrala Sofia din Kiev, în care înalţii prelaţi s-au rugat pentru "binele Ucrainei şi al poporului ucrainean". În discursul adresat conaţionalilor săi, preşedintele Viktor Iuşcenko a făcut apel la unitate, singura capabilă, în opinia sa, să ajute în mod decisiv "la depăşirea cu succes a oricăror crize şi provocări, la obţinerea unor mari victorii şi la recunoaşterea internaţională". El a criticat "clanurile conservatoare, care deja împart ţara în două", cu referire la rivalii săi premierul Iulia Timoşenko, al cărei fief este, în parte, în vestul naţionalist, şi Viktor Ianukovici, liderul Partidului Regiunilor, al cărui bazin electoral se află în regiunile de est şi sud.