Potrivit prevederilor Legii nr.126/2002, la nivelul judeţului Bihor ar trebui să beneficieze de ghiozdane şi rechizite şcolare gratuite, 3.820 de şcolari care la toamnă vor intra în clasa întâi. Cel puţin aşa "glăsuieşte" comanda înaintată de Inspectoratul Şcolar Bihor. Ghiozdanele şi rechizitele gratuite pentru cei mai mici şcolari bihoreni au sosit ieri dimineaţă în Oradea, cu unul din TIR-urile galbene "Astra Trans" (B-52694), care a preluat marfa direct de la Monitorul Oficial pentru trei judeţe ( după cum aveam să aflăm de la conducătorul auto Teodor Isac): 690 de pachete pentru Timiş, 554 pentru Arad şi 755 pentru Bihor. Cele 755 de pachete conţin fiecare câte 5 ghiozdane, iar în fiecare ghiozdan următoarele rechizite şcolare: două caiete de desen, două caiete speciale, câte unul pentru abecedar şi matematică (editura Ramis), trei caiete tip pentru scriere şi unul pentru matematică, două creioane, un stilou,o cutie cu creioane colorate, o pensulă ,şi o cutie cu acuarele. Din TIR, cele 755 de pachete au fost transbordate în două microbuze. La preluare au fost prezenţi dl Ioan Ţenţ - şi dna Mirela Lucuş, referent la Inspectoratul Şcolar Bihor. De la dna Lucuş aveam să aflăm că potrivit comenzii înaintate de Inspectoratul Şcolar, ieri ar fi trebuit să sosească ghiozdane şi rechizite pentru 3.820 de elevi de clasa întâi. Or nu s-au primit decât 3.775 (755 înmulţit cu 5), cu 45 mai puţine! Şi nu se ştie dacă diferenţa respectivă va fi recuperată. Deşi vreme este. Iar Bihorul mai aşteaptă trei transporturi, cu rechizitele pentru clasele a VI-a, a VII-a şi a VIII-a. "Primul transport s-a efectuat pe 12 august, şi a cuprins 26 de paleţi, conţinând 8.096 de pachete cu caiete şi culegeri pentru clasele II-IV, pix şi creion. Din ele mai mult de jumătate au şi fost distribuite la unităţile de învăţământ. Al doilea transport a sosit pe 20 august cu rechizite pentru clasa a V-a. În total 2.528 de pachete. Distribuirea lor a început vineri. Ghiozdanele şi rechizitele primite astăzi (ieri- n.n.) le vom distribui începând de mâine (astăzi -n.n.). Noi chemăm centrele de comună şi şcolile din oraşe să vină să le ridice. Distribuirea se face de la depozitul Trameco. Dl Gheorghe Mladin vă poate informa cum decurge distribuirea pachetelor." La depozitul Trameco era linişte şi pace (în jurul orei 13.00). Dl Gheorghe Mladin, administrator al Casei Corpului Didactic, dra Cotca Raluca (tot de la CCD) şi încă două ajutoare (de la Şcoala cu clasele I-VIII "Dacia") ne aşteptau cu braţele deschise să ne ofere rechizite. Nefiind noi cei îndreptăţiţi să le ridicăm, ne-au oferit niscaiva informaţii: "Până la această oră au ridicat rechizite 85 de şcoli ( din cele 111). Aici avem rechizitele pentru a V-a, iar alături, cele pentru clasele II-IV. Acolo sunt mai multe, rânduite pe paleţi, aşa cum le-am primit (24 ori 13, în total 312 pachete). Azi dimineaţă (ieri - n.n.) ne-au sosit rechizite şi pentru clasa întâi. Aşteptăm să vină lumea să le ridice. Suntem de găsit aici la Trameco, între orele 9.00 şi 15.00 ." Dl Mladin ne-a lăsat şi telefonul pentru cei ce doresc să-l contacteze ( 0744/458142). Am dorit apoi să aflăm ce conţine fiecare din pachetele cu rechizite pentru clasele II-IV şi a V-a. Că doar nu e nici un secret, nu? Nu de alta, dar să ştie tot poporul! Pachetul celor mici cuprinde: un penar, un liniar, două creioane şi tot atâtea pixuri, vocabular, 11caiete de limba română, 9 de "mate", o culegere de matematică (editura Aramis) şi două caiete de desen. Iar pachetul celor din a V-a se compune din următoarele: trusă de geometrie, bloc de desen, două creioane şi două pixuri, 3 caiete studenţeşti, un caiet de muzică, două de biologie şi două de geografie, 6 de română şi 6 de mate, precum şi o culegere de mate (editura Aramis). Conform legii, aceste rechizite şcolare sunt acordate, gratuit, elevilor înscrişi în învăţământul de stat, primar şi gimnazial, şi care sunt întreţinuţi de familii al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de cel mult 50 la sută din salariul de bază minim brut pe ţară. E bine ca cei îndreptăţiţi să-şi ridice gratuităţile guvernamentale să o facă urgent. Să nu se lase aşteptaţi, şi să-i prindă începerea anului şcolar cu "ghiozdanele" goale (dacă nu e cazul)!