Este o problemă de tupeu să priveşti cu atâta nonşalanţă cele abordate de unul dintre intimii tăi prieteni. Este dezarmant de amar gestul acesta al tăcerii endemice, făcându-te a nu pricepe că oamenii sunt în măsură să tragă concluzii, să pună întrebări şi să aştepte răspunsuri. Este năucitor să vezi cum tu nu ai între simţiri şi datul de socoteală! În ţări civilizate, ar fi urmat măsuri radicale, dar ştiu că tu, Petrică, nu ai cum să te raportezi la normele elementare ale democraţiei anului 2004, ştiu prea bine şi reflectez, cu mâhnire, că n-ai ieşit tu în întâmpinare, nu cu un amărât de drept la replică, ci, bărbăteşte, cu o expunere faţă în faţă cu cel care te incriminează. Chiar îmi permit să te întreb: când, domnule primar, ai avea de gând să ne dai explicaţiile de rigoare, când?! Până când, domnule primar, ai avea de gând să ne rozi curiozitatea, până când ?! Eu nu mă chinui să te determin să înţelegi ce trebuie să faci, eu îţi cer, domnule primar, să te supui normelor morale şi ale democraţiei! Sigur că te poţi ascunde după dreptul de a fi şifonat de organele abilitate, dar cum rămâne cu cei pe care ţi-a fost permis să-i dirigueşti, cum ?! Nu au ei dreptul, oare, să-ţi ceară explicaţii tocmai acum când tu le ceri o nouă îndrituire? Ba, au! Şi au, Petrică, pentru că tu trebuie, în primul rând, lor să te raportezi, lor să dai socoteală, iar eu, Mihai Bar, de la înălţimea viţei mele de bihorean, îţi cer asta: lămureşte-ne, pe mine şi pe orădeni, unde-i adevărul! Lămureşte-ne cum de se poate să te ascunzi sub tăcere atâta vreme! Îţi cer, eu, Mihai Bar, să ieşi pe ecran şi să răspunzi, PUNCTUAL, la toate aceste aspecte care nu doar te incriminează, Petrică, nu, ci te noroiesc, te mocirlesc, Petrică! Nu cumva te agăţi de un nou mandat, tocmai pentru a şterge anumite dimensiuni care să se constituie în elemente probatorii ?! Ar fi interesant şi dacă PNA, ori alte organisme, obligate prin natura menirii lor, ar prelua mesajul meu şi te-ar întreba: cum e domnule, cum e?! Este de neconceput, Petrică, să te tot faci că nu auzi, cum la fel de neconceput este ca cei în drept, domnule Filip, primar de Oradea, să te someze să răspunzi! Am dreptul, am şi căderea, ca parlamentar, dar şi candidat la funcţia de primar de Oradea, să-i întreb pe cei abilitaţi de ce stau cu mâinile în sân! Am dreptul, am şi căderea ?! Ar fi culmea să mi se refuze acest drept! Ar fi culmea ca cei care încă stau lângă tine, întâmplător, să nu înţeleagă că nu se mai poate merge mai departe aşa, chiar dacă tu le spui: "Zis şi făcut" . Ar fi culmea, Petrică! Şi ar fi culmea, pentru că eu ştiu cum şi ei, în adâncul sufletelor lor, simt bihoreneşte, cum simt şi eu! Tu, Petrică, nu te face că nu înţelegi cum aceste sensuri ale existenţei bihorene n-ar fi unice, n-ar avea originalitatea lor, n-ar fi, hai să zicem, ceva de referinţă, dacă nu ceva de tip etalon! Gogomăniile cu care ne arunci peste faţă fel şi fel de chinuitoare găselniţe n-au darul, Petrică, să mă scoată din fire, n-au darul, Petrică, să mă incite, cum nu au darul să mă seducă, indiferent de aerul placentar cu care te dai cocotă într-un spaţiu extrem de viril, extrem de viguros. Noi, Petrică, am rezistat să glăsuim româneşte aproape un mileniu, ceea ce ne-a dat o personalitate distinctă în împestriţata conglomerare de naţii ori etnii ţinute sub genunchi de unul dintre cele mai mari imperii pe care le-a cunoscut Europa. Aici, dacă domnia ta, primar în exerciţiu, doctorand în ale administraţiei, ai avea îngăduinţa, ar trebui să te apleci de frunte şi să accepţi că suntem altfel, noi, bihorenii, altfel ca simţire, dar altfel şi ca hotărâre, când este vorba să transformăm moştenirea de la înaintaşii noştri. Te-am invitat să înţelegi cât de tare ne doare că tu nu prea te-ai obosit să faci totul, dar totul, pentru ca tot mai mulţi dintre copiii noştri să aibă locuinţe prin grija statului asigurat acum de partidul meu, şi nu al tău, ca formă de guvernământ. Copii de-ai noştri vin la mine sfâşiaţi că tu le-ai înecat o şansă, aceea de a avea un acoperiş deasupra capului, când şi ei, la rândul lor, ar aduce pe lime alţi copii! Şi iată-mă ajuns la Ziua Copilului. Din adâncul sufletului meu, cea mai caldă simţire şi gândurile cele mai curate pentru toţi copiii Oradiei, pentru toţi copiii Bihorului, pentru mamele şi taţii lor, pentru bunicii care n-au nimic mai presus de lumina ochilor decât pe nepoţeii lopr. Iar tu, Petrică, tu te-ai folosit de gingăşia chipurilor de copii într-un videoclip electoral, determinându-ne, încă o dată, dacă mai era nevoie, să înţelegem că tu n-ai scrupule, când este vorba de ceva care să te situeze deasupra a orice. Dar cum să ai tu scrupule faţă de nişte copii, când ne-ai vândut imaginea lor ca pe ceva pe care tu ai preţui fundamental. Este şi aici un fetiş, Petrică, este un fetiş, pentru că tu, înghesuit din toate părţile, nu ai cum să ieşi din chingi decât furându-ne ceea ce avem noi mai de preţ: imaginea copiilor noştri! Dar Dumnezeu nu doarme, Petrică, nu doarme, cum nici înaintaşii noştri, al căror zvâcnet îl simt în talpă, călcând pământul obârşiei mele. Aşadar, primeşte convingerea mea că eu, dar şi cei aproape de mine, am fost şi vom rămâne coşmarul viselor tale, pentru că eu, Mihai Bar, dar şi cei aproape de mine îţi vom sfredeli liniştea somnului, până ce vom da la iveală toate cele de tine făcute şi te vom trage la socoteală pentru cele nefăcute. Dar, ca buni creştini, eu şi cei aproape de mine te vom lăsa în Cetate. Însă îţi vom strica jucăriile, îţi vom strica regulile jocului! Fără nici un pic de ură,